Auto

Veşti proaste pentru iubitorii auto: Salonul auto de la Geneva a fost amânat din nou, până în 2023, pe fondul pandemiei

Veşti proaste pentru iubitorii auto: Salonul auto de la Geneva a fost amânat din nou, până în 2023, pe fondul pandemiei

Autor: Mediafax

07.10.2021, 18:39 92

Organizatorii Salonului Internaţional de Automobile de la Geneva au anunţat joi că nu vor organiza evenimentul anul viitor din cauza "problemelor din întreaga industrie legate de pandemia COVID-19”, relatează Reuters.

Organizatorii au precizat într-un comunicat că problemele directe şi indirecte legate de pandemie i-au lăsat "fără alternativă".

Printre acestea se numără atât restricţiile de călătorie persistente pentru expozanţi, vizitatori şi jurnalişti, cât şi criza mondială a semiconductorilor, au spus ei.

Decizia vine după ce ediţiile din 2019 şi 2020 ale salonului au fost, de asemenea, anulate ca urmare a răspândirii pandemiei COVID-19.

Preşedintele Comitetului permanent al Salonului internaţional al automobilului, Maurice Turrettini, a declarat că, în ciuda tuturor eforturilor, organizatorii au trebuit să se confrunte cu realitatea.

"Pandemia nu este sub control şi se prezintă ca o mare ameninţare pentru un mare eveniment de interior", a spus el.

Turrettini a adăugat, totuşi, că a văzut decizia ca pe o amânare, mai degrabă decât ca pe o anulare.

"Sunt încrezător că Salonul Internaţional Auto de la Geneva va reveni mai puternic ca niciodată în 2023", a spus el.

AFACERI DE LA ZERO