ZF Live

VIDEO ZF Live. Ionuţ Lupu, Honda Trading: Legea dării în plată ajută dealerii auto. Băncile se uită la credite pentru maşini

Autor: Roxana Rosu

23.02.2016, 00:06 657

Piaţa auto va creşte în acest an cu circa 15% în condiţiile în care noua lege a dării în plată are un impact pozitiv asupra acestui sector, băncile reorientându-se dinspre creditele imobiliare spre cele pentru achiziţia de maşini, potrivit lui Ionuţ Lupu, director comercial la Honda Trading România.

„În 2016 sunt mulţi factori care împing oamenii să cumpere o maşină. Legea dării în plată ne ajută mult pe noi. Odată cu limitarea creditelor imobiliare, băncile au adus oferte foarte atractive pe auto. Societăţile de leasing şi băncile ne-au abordat ca să facem împreună oferte de finanţare pentru clienţi“, a spus Ionuţ Lupu la ZF Live.

De asemenea, dobânzile mici la depozitele bancare împing consumatorii mai degrabă spre investiţii şi achiziţii decât spre economisire, maşina fiind a doua mare achiziţie importantă în România după locuinţă.

Un alt factor care susţine piaţa auto este scăderea TVA de la 24% la 20%, care se simte la o maşină cu un preţ de peste 20.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO