Deşi perspectivele legate de reducerea deficitului nu sunt clare, investiţiile derulate în prezent, precum autostrada Moldovei, dar şi intrarea în Schengen terestru din ianuarie anul viitor îşi vor face resimţite beneficiile în economie din vara anului viitor, a declarat la emisiunea ZF LIVE consultantul fiscal Emilian Duca .
„Perspectivele sunt deocamdată neclare, nu ştim cum va acţiona Guvernul pentru a reduce deficitul. Înţelept ar fi să fie o reducere de cheltuieli. (...) În esenţă nu vom putea să facem o reducere abruptă a cheltuielilor, ci va trebui să ne bazăm pe nişte resurse suplimentare atrase, fondurile din PNRR şi fondurile europene. Asta pentru a compensa o parte din necesarul de investiţii şi pe partea cealaltă să limităm cât se poate creşterea taxelor”, a spus el.
Emilian Duca a mai precizat că în condiţiile în care avem un plan de ajustare pe 7 ani de zile este posibilitatea de-a nu se lua măsuri bruşte şi abrupte, respectiv „corecţii dure”, ceea ce ar facilita şi eforturile BNR-ului de menţinere a cursului de schimb valutar şi de control al inflaţiei.
„Deci, dacă există înţelepciune şi mai puţină agitaţie pentru campania electorală pentru prezidenţiale, ar putea până la sfârşitul anului să fie luate câteva măsuri care să asigure un fundament bun pentru un control al deficitului. Deci nu trebuie să ne aşteptăm că vom avea o scădere a deficitului bugetar bruscă şi de valoare mare, ci mai degrabă să stabilizăm situaţia în jurul a 7% şi după aceea să facem progrese în anii următori”
El mai precizează că nu crede că nu se face şi majorarea de taxe şi că măsurile de combatere a evaziunii fiscale din anul 2024 prin digitalizare au fost un eşec răsunător. În opnia lui, ar trebui să se temporizeze puţin aceste măsuri şi să concentreze mai mult pe a identificarea metodei de reducere a evaziunii fiscale.
„Toate măsurile luate de la începutul anului pentru digitalizare au fost direcţionate tot spre contribuabilii corecţi şi cine nu face factură şi face evaziune 100% nu are nicio apăsare să facă nici E-factură, nici E- TVA, nici alte E-uri din astea”.
El a mai precizat că aici sunt două elemente: unul ce ţine de partea de măsurare a evaziunii, „cred că e o greşeală majoră de măsurare legată de tipicul economiei româneşti”, iar al doilea element este faptul că într-adevăr evaziunea fiscală în România este destul de importantă.
„Trebuie să vezi exact unde se întâmplă evaziunea, care este forma ei, ce măsuri iei, cam aşa trebuie tratată problema la nivelul autorităţilor”.
Oportunităţile vin însă dinspre investiţii. Consultantul a mai spus că vede o creştere economică anul viitor prin prisma faptului că sunt o mulţime de investiţii deja pornite care ar trebui să genereze efect de antrenare în economie şi pentru că nu vede în agricultură doi ani consecutivi de secetă.
„Deci putem să sperăm că vom avea un aport pozitiv şi din acest sector, iar practic în zona de servicii vom avea în continuare un aport pozitiv. Deci există speranţe în acest sens. Totul depinde şi de modul în care se va proceda pentru a genera o reducere a deficitului bugetar, pentru că inflaţia şi efectele inflaţiei sunt extrem de periculoase, atât din perspectivă economică, cât şi din perspectivă socială”.
El a mai precizat că este extrem de important pentru economie şi pentru societate să avem o inflaţie scăzută.
Legat de creşterea TVA-ului, el a spus că dacă se iau măsuri de corecţie bugetare devreme şansele de creştere a TVA-ului se diminuează, dar dacă nu se iau măsuri de corecţie în săptămâna următoare lucrurile ar putea scăpa de sub control şi atunci va deveni inevitabilă şi o astfel de măsură.
„Nu cred că o creştere a taxelor va fi primită bine de către mediul de afaceri. Ceea ce este foarte important este să se respecte un anumit timing, pentru că în momentul de faţă prin faptul că avem nişte investiţii care sunt în curs, vom avea şi nişte beneficii destul de evidente”. El a dat exemplul autostrăzii Moldovei dar şi a intrării în spaţiul Schengen terestru din 1 ianuarie.
„Probabil din vară se vor vedea beneficiile pentru economie. Deci toate aceste elemente, dacă nu sunt derapaje fiscale majore, vor aduce şi creştere economică. Există perspective bune, dar măsurile trebuie luate la timp, nu trebuie amânate pe termen nedeterminat, pentru că timpul nu mai are răbdare cu noi”