• Leu / EUR4.7550
  • Leu / GBP5.5278
  • Leu / USD4.2719
Articolele scrise de

Cristina Roşca

 

Sunt economist de formaţie, dar jurnalist de vocaţie. Sau cel puţin aşa îmi place mie să cred. Am ajuns la Ziarul Financiar acum mai bine de un deceniu, din întâmplare, şi nu am mai plecat.

 

Absolvisem Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul ASE, mă înscrisesem la masterul de Geopolitică şi Diplomaţie. Visam să schimb lumea dintr-o poziţie de consul sau poate chiar ambasador. Aveam vise mari recunosc. Am ajuns între timp să cred că poţi schimba lumea şi din alte poziţii, cum e cea de jurnalist.

 

Interviurile pot mişca pieţe, rezultatele financiare pot trage după ele competiţia, iar reportajele - în special cele de călătorie, dar nu numai - îi pot face pe oameni să viseze. Sau cel puţin aşa îmi place mie să cred.


Îmi place să povestesc despre călătorii, gastronomie şi arta de a trăi frumos pentru suplimentul de lifestyle al Ziarului Financiar – După Afaceri Premium unde sunt editor-şef.
Dar scriu cu acelaşi spor (şi drag) despre retail – alimentar, de modă, de electroIT -, despre fuziuni şi achiziţii şi piaţa HoReCa la Ziarul Financiar. Vorbesc cu antreprenori şi executivi de top despre planurile lor pentru România, despre perpectivele economiei şi ale consumului privat. Analizez cifre şi bugete pe care le pun apoi în cuvinte. „Investighez” despre ce tranzacţii se pun la cale în piaţa din România şi apoi încerc să aflu ce impact ar putea avea asupra pieţei locale.


Am venit la ZF (cum îl ştiu cunoscuţii şi prietenii) în august 2008, în ajun de criză financiară. Am trăit-o din plin, la fel cum m-am bucurat de anii de creştere care au urmat.
După zece ani la Ziarul Financiar îmi place să cred că am învăţat mai multă economie decât la facultate. Dar cum economia se schimbă în permanenţă, mai am ceva de învăţat.

Burger King, la a doua încercare în România: un grup polonez încearcă să aibă succes cu celebrul brand american

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7550
Diferență: 0,1643
Ieri: 4.7537
Azi: 4.2719
Diferență: -1,2688
Ieri: 4.3082
Azi: 5.5278
Diferență: 3,867
Ieri: 5.4855
Azi: 4.3002
Diferență: -1,2402
Ieri: 4.3166