Autostrazi

Alexandru Ciuncan, cu o experienţă de 17 ani în industria asigurărilor, este noul director general al UNSAR

Alexandru Ciuncan, cu o experienţă de 17 ani în...

Autor: Dragoş Dinu

21.08.2018, 17:43 303

Alexandru Ciuncan, cu o experienţă de 17 ani în industria asigurărilor din Romania şi din Europa Centrala şi de Est, preia funcţia de director general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România în locul Soranei Mantho, începand cu data de 10 septembrie 2018potrivit unui comunicat de presă al UNSAR.

„Mă alătur UNSAR având convingerea şi încrederea că această industrie are de jucat un rol important în dezvoltarea economică şi socială a României, contribuind la creşterea nivelului de bunăstare al cetăţenilor săi, a declarat Alexandru Ciuncan, noul director general al UNSAR.

Propunerea Comitetului de Direcţie a fost făcută în urma unui proces de recrutare şi selectie, care a avut în vedere calităţile manageriale şi experienţa natională şi internaţională în domeniu, potrivit UNSAR.

Alexandru Ciuncan vine după 5 ani petrecuţi în calitate de membru al celor două grupuri consultative ale EIOPA - Autoritatea Europeană în Asigurări şi Pensii Ocupaţionale, în calitate de expert în protecţia consumatorului şi market conduct, arată sursa citată.

„Absolvent al Academiei de Studii Economice Bucureşti, Alexandru Ciuncan este detinătorul unui Certificat Profesional în Management (OPEN University Business School, Marea Britanie) şi este, totodata, licenţiat ca PMP-Project Management Professional şi ACP-Agile Certified Professional Diploma (Project Management Institute, SUA)”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO