Auto

Aproape 5.000 de procese de returnare a taxei auto, la Curtea de Apel Ploieşti, în primele nouă luni

Aproape 5.000 de procese de returnare a taxei auto, la Curtea de Apel Ploieşti, în primele nouă luni

Autor: Daciana Ilie

12.10.2012, 09:51 1567

Un număr de 4.890 de dosare care au ca obiect returnarea taxei de poluare au intrat, în primele nouă luni ale acestui an, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, care judecă recursuri şi apeluri la sentinţele pronunţate de instanţele inferioare din judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa.

Conform datelor furnizate de Biroul de informare şi relaţii publice al Curţii de Apel Ploieşti la solicitarea MEDIAFAX, 4.890 de dosare care au ca obiect taxa de poluare au intrat în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, numărul dosarelor de acest fel fiind de trei ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, respectiv de 1.503 dosare.

Din totalul de 4.890 de dosare, 3.154 au fost deja soluţionate.

Reprezentanţii Curţii de Apel Ploieşti au spus că "nu există o statistică a soluţiilor pronunţate în aceste dosare dar, în mare parte, la nivelul Curţii de Apel Ploieşti ca instanţă de recurs au fost menţinute soluţiile instanţelor de fond prin care s-a dispus restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare".

Ordonanţa de urgenţă 1/ 2012 care vizează amânarea până la 1 ianuarie 2013 a datei de la care devine obligatorie aplicarea taxei auto, a fost aprobată, marţi, de deputaţi, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Ordonanţa iniţiată de Guvenul Boc prevede amânarea datei de la care devine obligatorie aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost aplicată taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare pentru autovehicule.

Amânarea operează de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, din februarie 2012 şi până la 31 decembrie 2012.

Ordonanţa reglementează şi situaţia persoanelor care au achitat taxa pentru transcrierea dreptului de proprietate a autovehicului. În acest caz, contribuabilii se pot adresa organelor abilitate pentru restituirea taxei plătite, conform Ordonanţei 92/2003 privind codul de procedură fiscală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO