Companii

Ponta: Măsura reducerii TVA la produsele agricole va fi cuprinsă cel târziu în bugetul pentru 2013

Ponta: Măsura reducerii TVA la produsele agricole va fi cuprinsă cel târziu în bugetul pentru 2013

Autor: Mediafax

04.05.2012, 13:40 330

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, vineri, că măsura reducerii TVA este necesară şi că aceasta se va regăsi "cel târziu" în proiectul bugetului de stat pe anul 2013.

Întrebat dacă susţine reducerea TVA la produsele agricole, Victor Ponta a declarat că aceasta este "o măsură necesară", pentru că scade evaziunea, este un sprijin pentru producătorii agricoli din ţară, iar pe termen mediu şi lung creşte încasările la buget.

"Din punct de vedere al calculelor, trebuie să vedem când putem să o punem în practică", a mai declarat Ponta.

Premierul desemnat a susţinut, însă, că această măsură se va regăsi "cel târziu" în proiectul bugetului de stat pe anul 2013.

În ceea ce priveşte reticenţele pe care le-ar putea avea Ministerul Finanţelor, Ponta a spus că cei de la Finanţe mereu privesc cu scepticism orice măsură care ar putea reduce veniturile încasate la buget. Ponta a mai spus că, de altfel, Ministerul Finanţelor are responsabilitatea de a spune când poate fi adoptată o asemenea măsură.

Victor Ponta a făcut aceste declaraţii la sediul PSD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO