Profesii

Training prin joacă: Jocuri LEGO, misiuni pentru supereroi sau vânători de comori – cele mai noi metode de instruire destinate angajaţilor din multinaţionale

Training prin joacă: Jocuri LEGO, misiuni pentru supereroi sau vânători de comori – cele mai noi metode de instruire destinate angajaţilor din multinaţionale

Construcţiile realizate „în joacă“ cu ajutorul unor piese de plastic contribuie la dezvoltarea creativităţii şi a gândirii strategice, chiar şi la vârsta maturităţii

Autor: Corina Mirea

03.12.2012, 00:07 2406

De ce apelează tot mai mulţi directori de HR la astfel de traininguri? Ce com­petenţe speră să le dezvolte angajaţilor şi ce câştigă companiile? "Întot­deauna ne-am gândit să facem lucrurile «altfel» şi trainingurile care folosesc jocurile ca bază de învăţare pentru angajaţi sunt foarte utile. Ei înţeleg mult mai bine esenţa lucrurilor pe care vrem să le explicăm în legătură cu businessul şi asimilează mai repede informaţii jucându-se, informaţii pe care le-ar conştientiza greu doar învăţând teorie. Iar pentru adulţi este cu atât mai eficient, în condiţiile în care jocul le oferă o pers­pectivă practică a unui business şi îi face să fie mai atenţi poate decât în cazul unor trai­nin­guri desfăşurate în tradiţionalele săli de curs", spune Alina Rădulescu, directorul de resurse umane al producătorului de conserve Scandia Food, care are peste 500 de angajaţi pe plan local.

Printre metodele de training "diferite" la care compania a apelat în timp pentru a-şi instrui sau a dezvolta angajaţii se numără competiţiile sportive, sarcinile de organizare a unor evenimente din afara ariei de business în care lucrează sau chiar de "vânătoare de comori" organizate în "vârful munţilor", prin care angajaţii au fost grupaţi pe echipe şi nevoiţi să colecţioneze toate obiectele menţionate pe o "must get list", pentru a fi declaraţi câştigători.

"Prin astfel de traininguri, de obicei, încercăm fie să sudăm o echipă, fie să «dezamorsăm» un conflict sau chiar să stimulăm competitivitatea angajaţilor noştri. De fiecare dată ne alegem să îi ducem într-un vârf de munte sau de deal unde trebuie să alerge, să se organizeze, să înveţe să delege sarcini sau să intre în competiţie cu alţi colegi. Iar la final încercăm să facem corespondenţe în business cu cele învăţate şi încercăm să îi facem să îşi dea seama de modul în care pot folosi aceste lucruri în activitatea de zi cu zi", explică Rădulescu. Ea mai spune că nu toate trainingurile sunt organizate de companie şi că există programe pentru care semnează contracte cu furnizori, în cazul în care compania nu dispune de materialele "didactice" folosite în timpul acestora sau chiar pentru a organiza traininguri în spaţii mai "exatravagante".

Un astfel de program de instruire a angajaţilor din România este oferit de firma Codecs, care a dezvoltat două centre de training în Grecia şi Austria, unde oferă traininguri în sălile de curs ale unor hoteluri de lux, pentru care angajatorii plătesc şi 2.400 de euro pentru un grup, în funcţie de durata, timpul programului ales, numărul de angajaţi înscrişi şi a locului în care acesta se va desfăşura.

"Astfel de peisaje aduc un plus de valoare acestor traininguri, care deseori sunt considerate a fi prea obositoare şi reprezintă o oportunitate bună de networking. Atmosfera celor două centre este cu siguranţă diferită faţă de ceea ce poate oferi o sală de curs din mijlocul Bucureştiului", afirmă Silviu Barbălată, training manager în cadrul CODECS.
 

Joaca "serioasă" a prins de la început pe piaţa din România

Deşi trainingurile în care angajaţii ar trebuie să se îmbrace în supereroi sau în care sunt în­cu­rajaţi să îşi proiecteze perspectivele de business cu ajutorul unor piese folosite în cele mai multe cazuri de copii nu se "pretează" în sectoare precum ar fi cel bancar sau chiar în IT, spun unii angajatori, specialiştii în dezvoltarea resurselor umane susţin însă că în România astfel de programe de instruire au fost asimilate de foarte mulţi oameni de HR încă de la intrarea lor pe piaţa locală.

"Trainingurile acestea au prins încă de la început pe piaţa românească. Este mult mai uşor să înveţi jucându-te, nu te plictiseşti niciodată. Însă principalul motiv din spatele acestui rezultat stă în puterea propriei descoperiri şi a faptului că învăţarea este profundă şi durează tot restul vieţii. Participanţii sunt angajaţi în experienţe dinamice, solicitante şi de cele mai multe ori distractive. Iar cardurile şi pietrele colorate, carabinele, sforile, piesele K'nex (n.red. - piese de joc cu ajutorul cărora se constru­iesc structuri), costumele de cowboys sau de supereroi folosite în programul Eagle's Flight - toate contribuie la crearea unei atmosfere care îi ajută pe participanţi să se im­plice în scenariul prezentat", afirmă Anca Florea, head of research & development în cadrul firmei de training Trend Consult.

Costul unui astfel de program variază între 80 şi 155 de euro pentru un participant, în funcţie de dimensiunea grupului care trebuie coordonat, a numărului de traineri care furnizează programul şi în funcţie de costurile pe care le presupun materialele folosite.

"Libertatea alegerilor şi a deciziilor din timpul experienţei este un principiu funda­mental al programelor pe care le ofe­rim, care face posibilă secvenţa de întrebări simple şi logice ulterioare experienţei al căror obiec­tiv este «revelaţia». «Aha-ul» nu mai de­pinde de experienţa unui trainer, ci vine din pro­pria descoperire a participantului", adaugă Florea.

Printre furnizorii de training care şi-au reînnoit portofoliul aducând pe plan local noi programe pentru instruirea angajaţilor se numără şi firma TMI România, care începând din această lună va oferi un program de training care se bazează pe construirea viziunii şi a obiecti­velor de business prin intermediul pieselor LEGO.

"LEGO Serious Play se bazează pe două principii fundamentale: «gândeşte cu mâinile» (în care participanţii se exprimă construindu-şi propria viziune şi unde gândurile primesc o formă concretă) şi <ascultă cu ochii> (ceea ce înseamnă că rezultatul poate fi văzut de toată lumea). Astfel, şansele de a înţelege o persoană şi de a lucra eficient sunt mult mai mari când toate părţile implicate văd acelaşi lucru", afirmă Alexandru Molnar, consultant acreditat LEGO Serious Play.

Potrivit lui Octavian Pantiş, managing director în cadrul firmei de training TMI România, costurile unui astfel de program nu depăşesc 2.000 de euro pentru un grup de lucru. De altfel, acesta mai precizează că printre trainingurile "neobişnuite" pe care compania le mai furnizează pe plan local se mai numără workshopuri despre profiluri comunicaţionale (profiluri denumite "panteră", "păun", "delfin" şi "bufniţă"), dar şi modulul de atitudine "Single/Double Bagger", care se referă la do­rinţa unui angajat de a face ceva pentru a aduce un plus de valoare sau, aşa cum este prezentat modulul, de a fi "winner" sau "looser".

Şi firma de training Ascendis şi-a adaptat portofoliul la noile cerinţe ale pieţei de HR de pe plan local, dezvoltând cursuri în care sunt folosite peste 200 de jocuri şi chiar simulări de business în care participanţii devin pentru două zile directori cu o experienţă de opt ani în afaceri.

“Peste 50% din cursurile derulate de companie se bazează pe o simluare complexă de business sau un joc. Acestea determină un proces de învăţare accelerată şi motivează participanţii. Iar astfel de simulări pot fi folosite de la management strategic, product development şi până la programe de branding intern”, explică Marius Opriş, partener al firmei Ascendis.

În ceea ce priveşte raportul dintre cererea exprimată de angajatori pentru trainingurile "altfel" şi cea exprimată pentru trainingurile tradiţionale, Octavian Pantiş spune că întot­deauna cursurile "clasice" vor fi căutate, însă în măsura în care sunt practice, utile şi antrenante.

"Pentru cei care au parcurs însă aceste programe sau pentru cei care nu caută neapărat dobândirea unor cunoştinţe noi, ci folosirea mai bună a ceea ce deţin deja, este nevoie de soluţii «neobişnuite». Jocul este un mod inovator de a soluţiona majoritatea problemelor organiza­ţionale. Stimularea prin joc a creativităţii echipelor facilitează găsirea soluţiilor potrivite şi permite fiecăruia să contribuie la îndeplinirea scopului stabilit", mai precizează el.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO