Bănci și Asigurări

300 de companii din România au primit în ultimii trei ani fonduri de 112 milioane de euro pentru investiţii

300 de companii din România au primit în ultimii trei...

Autor: Florentina Dragu

12.03.2015, 18:00 113

"Aceste proiecte au condus la economii anuale de energie şi emisii de dioxid de carbon (CO2) de 1,786 GWh, echivalentul consumului de electricitate al gospodăriilor din Bucureşti pe un an, sau 394.000 tone de CO2, ceea ce echivalează cu scoaterea din circulaţie a 123.600 de autoturisme timp de 12 luni", se arată într-un comunicat al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Lansată în septembrie 2011 de BERD şi Uniunea Europeană, Facilitatea de Finanţare pentru Energie Sustenabilă a IMM-urilor din România (RoSEFF) oferă băncilor din România acces la fonduri europene pentru sprijinirea investiţiilor în eficienţă energetică.

Valoarea iniţială a programului a fost stabilită la 60 de milioane de euro. Împrumuturile de eficienţă energetică beneficiază de asistenţă tehnică şi de stimulente financiare asigurate prin finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Un număr de şapte bănci locale au accesat fonduri prin RoSEFF, respectiv Banca Comercială Română (BCR), BRD-Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank, CEC Bank, OTP Bank şi Raiffeisen Bank, primele patru fiind în continuare înscrise în programul european, potrivit BERD.

Programul RoSEFF este adresat IMM-urilor, asociaţiilor de locatari, companiilor de servicii energetice, producătorilor, furnizorilor şi instalatorilor de echipamente de eficienţă energetică, iar finanţările vizează, printre altele, investiţii comerciale în eficienţa energetică, proiecte individuale de energie regenerabilă, precum şi investiţii în eficienţa energetică şi energie regenerabilă în domeniul construcţiilor.

Până în prezent, BERD a investit peste şapte miliarde de euro în 370 de proiecte în România. În plus, instituţia financiară a mobilizat fonduri din alte surse de finanţare pentru aceste proiecte în valoare de peste 14 miliarde euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO