Bănci și Asigurări

Acţionarii Alpha şi Eurobank au reuşit să aprobe fuziunea care va crea în România a treia mare bancă

Acţionarii Alpha şi Eurobank au reuşit să aprobe fuziunea care va crea în România a treia mare bancă

Autor: Razvan Voican

15.11.2011, 17:57 1493

Alpha Eurobank, cea mai mare bancă din Grecia, începe să prindă contur după ce acţionarii Alpha Bank şi ai Eurobankg EFG au aprobat astăzi - la a treia încercare - procesul de fuziune prin care prima bancă o va absorbi pe cealaltă.

Procedurile legale mai cer acum doar acordul băncii centrale a Greciei, al autorităţii de concurenţă şi al Ministerului elen al Dezvoltării pentru ca fuziunea din punct de vedere juridic să fie finalizată.



Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, estimează că aceste formalităţi se vor încheia în câteva săptămâni.



Fuziunea anunţată în august va crea un grup bancar cu active de circa 150 mld. euro, care va deveni cel mai mare din Grecia. În România va antrena cea mai mare consolidare înregistrată până în prezent pe piaţa locală, rezultând o bancă de locul trei după active, cu cotă de piaţă de peste 9%.



Acţiunile Alpha şi Eurobank au scăzut pe bursa de la Atena cu peste 11% fiecare, în timp ce noul premier Lucas Papademos încearcă să obţină sprijin pentru reformele dure cerute de finanţatorii internaţionali.

CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7790
Diferență: 0,0084
Ieri: 4.7786
Azi: 4.3101
Diferență: 0,0139
Ieri: 4.3095
Azi: 5.6586
Diferență: 0,5169
Ieri: 5.6295
Azi: 4.4487
Diferență: 0,2456
Ieri: 4.4378