Bănci și Asigurări

Acţionarii UniCredit vor putea primi dividendele până la 30 iunie 2016

Acţionarii UniCredit vor putea primi dividendele până...

Autor: Liviu Popescu

28.04.2016, 00:00 782

Acţionarii UniCredit Bank, un jucător de top cinci din sistem, vor putea primi până cel mai târziu 30 iunie 2015 dividende pentru anul trecut reprezentând 50% din profitul net al băncii, adică o sumă de 111 mil. lei, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, diferenţa rămasă de 50% din profit va fi reinvestită pentru consolidarea capitalului băncii şi continuarea dezvoltării strategiei de afaceri.

UniCredit Bank are un capital social de 379 mil. lei. Banca este controlată în prezent în proporţie de 95,6% de UniCredit Bank Austria, în timp ce persoanele fizice române au o cotă de 4%. Persoanele fizice străine au o cotă de piaţă de circa 0,1%. UniCredit Bank a raportat pentru 2015 un profit net de 222 mil. lei (echivalentul a 50 mil. euro), în creştere cu 177% faţă de aceeaşi perioadă din 2014 pe fondul diminuării costurilor pentru provizioane cu circa o treime, la 407 mil. lei.

La nivel consolidat, UniCredit a raportat câştiguri de aproape 270 mil. lei. Maniu Popescu, unul dintre acţionarii minoritari ai UniCredit, încă din 1999, spune la ZF Live acum două săptămâni că sunt circa 5.500 de acţionari minoritari la UniCredit. El mai spunea că UniCredit nu a dat dividende din 1999. Astfel, banca a ales să dea dividende în 2016 pentru prima oară de la fuziunea Ţiriac-HVB-UniCredit din 2006 încoace.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO