Bănci și Asigurări

Administratorii fondurilor de pensii şi-au înjumătăţit pierderile, la 6,5 milioane de euro

Administratorii fondurilor de pensii şi-au înjumătăţit pierderile, la 6,5 milioane de euro

Foto Shutterstock

Autor: Adrian Dumitrache

17.05.2012, 00:05 762

Cei nouă administratori de fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II) au încheiat anul trecut cu un rezultat negativ de 27,5 milioane de lei (6,5 mil. euro), în scădere cu 47% faţă de 2010, potrivit datelor administratorilor.

Fondurile de pilon II au active cu o valoare totală de 7,5 miliarde de lei (1,7 mld. euro) şi 5,6 milioane de participanţi, administratorii obţinând venituri din două comisioane: unu de 2,5% aplicat la contribuţiile plătite de participanţi şi unu de 0,6% aplicat la valoarea activului net.

Olandezii de la ING Pensii au raportat cel mai ridicat profit, de peste 11 milioane de lei, în creştere de la 2,2 milioane de lei în 2010. Pe locul doi s-a plasat Allianz-Ţiriac, cu un câştig de 3,5 milioane de lei, după ce în anul anterior înregistrase pierderi de 4,5 milioane de lei. Cei doi administratori deţin şi fondurile de pensii cu cele mai mari active.

Alico, companie controlată de grupul american MetLife, a trecut la rândul său pe profit, cu un câştig de 271.000 de lei, în timp ce Aviva Pensii a trecut de la o pierdere de un milion de lei la un câştig de 212.000 de lei. Americanii au ajuns anul acesta un acord cu grupul britanic Aviva pentru preluarea operaţiunilor locale şi cel mai probabil cei doi administratori de pensii vor fuziona în perioada următoare.

La popul opus, cele mai mari pierderi au fost consemnate de BCR Pensii - 30,5 milioane de lei (în scădere cu 1,5% faţă de 2010), Eureko Pensii - 8,9 milioane de lei (în coborâre cu 25% faţă de anul precedent) şi BRD Pensii - 2 milioane de lei, de la 2,9 milioane de lei în 2010.

Generali Pensii a raportat un rezultat negativ de 877.000 lei, după ce în 2010 a consemnat un profit de 271.000 de lei. BT Aegon Pensii a încheiat, de asemenea, anul 2011 pe minus, dar pierderile au coborât de la 1,6 milioane de lei la 549.000 de lei.

Pe de altă parte, toate cele nouă fonduri de pe Pilonul II au obţinut profit, câştigul net cumulat fiind de 144 milioane de lei (34 mil. euro), în coborâre cu 64% faţă de 2010. Rezultatul fondurilor de pensii a fost afectat puternic anul trecut de volatilitatea pieţelor de capital.

Primele trei poziţii în clasamentul fondurilor cu profitul cel mai ridicat au fost ocupate de AZT Viitorul Tău (administrat de Allianz-Ţi­riac Pensii) - 49,6 milioane de lei şi ING (ING Pensii) - 35,7 milioane de lei şi Aripi (Generali Pensii) - 15,66 milioane de lei. Rezultatul Allianz a scăzut cu 51% faţă de 2010, cel al ING a fost de aproape cinci ori mai mic, iar rezultatul raportat de Generali s-a înjumătăţit comparativ cu nivelul din anul anterior.

Fondul Alico (administrat de Alico Pensii) a înregistrat un profit de 12 milioane de lei, Eureko (Eureko Pensii) - 11 milioane de lei, BCR (BCR Pensii) - 9,6 milioane de lei, BRD (BRD Pensii) - 5 milioane de lei, Vital (BT Aegon Pensii) - 4,3 milioane de lei şi Pensia Mea (Aviva Pensii) - 781.00 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO