Bănci și Asigurări

Adrian Vasilescu, BNR: Cum a redevenit ROBOR-ul măr al discordiei în societatea românească. De ce a crescut ROBOR-ul

Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu

Autor: Adrian Vasilescu

27.04.2018, 00:04 2034

Un jurnalist, vădit îngrijorat de comentariile din spaţiul public, m-a întrebat miercuri la prânz - când ROBOR-ul la trei luni a sărit de la 2,28 la sută (rata înregistrată marţi) la 2,42 la sută  - „ce se face el, că i se scum­peşte creditul la casă”. Aşa umblă vorba, purtată chiar de unii politicieni şi formatori de opinie, că fie­care creştere zilnică a ROBOR-ului (rata la trei luni a mai urcat un pic şi joi, până la 2,46) scumpeşte creditul.

Dacă ar fi adevărat, cum creditele de consum şi cele ipotecare se numără în milioane bune, ar însemna ca băncile pur şi simplu să înnebunească făcând zilnic miliarde de calcule, ca să modifice sumele pe care le încasează. Noroc că nu e adevărat. Ca să dau un singur exemplu - luat de pe telefonul unui coleg, care are un credit imobiliar pe termen lung, pentru că mie, la vârsta mea, nu-mi dă nicio bancă credit -, banca i-a notificat că suma de plată se modifică în raport cu rata ROBOR din 31 martie 2018 şi va rămâne neschimbată în lunile aprilie, mai şi iunie. Aşadar, următoarea mo­di­ficare, pentru încă trei luni, va a­vea ca bază rata ROBOR din 30 iu­ni­e 2018. Urcuşurile şi coborâşurile ROBOR-ului, ce intervin şi vor interveni între 31 martie şi 29 iunie, n-au de ce să-i îngrijoreze pe cei care s-au împrumutat la bănci. Va conta doar rata ROBOR din 30 iunie 2018. Punct.

Dar cu asta, vâlva făcută fără rost nu se încheie; focul a fost aprins şi continuă să ardă. Cum, în cazul obligatoriu în care populaţia cu credite e nevoită să se uite la mişcările ROBOR-ului doar la date fixe - la fiecare sfârşit de trimestru - , o întrebare se conturează firesc: pe cine mai poate îngrijora cât de sus ori cât de jos se duce ROBOR-ul zi de zi? Sunt convins că răspunsul va fi surprinzător pentru foarte multă lume, de la politicieni şi formatori de o­pi­nie până la oamenii obişnuiţi inte­re­saţi de ce se discută în piaţa pu­bli­că. Fiindcă un motiv serios ca să vadă zilnic încotro se duce ROBOR-ul îl mai are doar un segment foarte restrâns al societăţii româneşti. Şi anume: un număr nu prea mare al băncilor care, dacă rămân în pană de bani şi au de făcut plăţi, se văd nevoite să se împrumute de la alte bănci! În timp ce aceste „alte bănci”, într-un număr mai mare, se bucură dacă ROBOR-ul creşte, fiindcă randamentul plasamentelor pe care le fac la colegele lor în suferinţă va fi mai bun! Oare cei care fac toată a­ceastă tevatură, din cauza saltului din această săptămână al ROBOR-ului, de la 2,28 la sută marţi la 2,46 joi, ştiu că în realitate le poartă de grijă unor bănci ajunse din vina lor în situaţia de a se împrumuta de la alte bănci? S-a întors cumva roata istoriei?!...

De fapt şi de drept, cine este acest domn ROBOR? Numele lui, desfăşurat, este „Romanian Interbank Offer Rate”. Şi exprimă o me­die a dobânzilor la care băncile ro­mâ­neşti se împrumută ÎNTRE ELE!

Cine stabileşte această rată? Am citit şi am auzit că o stabileşte Banca Naţio­nală. Fals! O stabileşte piaţa interbancară. Iar Banca Naţională nu numai că nu stabileşte această dobândă, dar nici măcar n-o calculează, cum este procedura bunăoară  pe piaţa valutară, unde BNR, deşi nu stabileşte cursul de schimb, îl calculează însă şi-l comunică zilnic societăţii româneşti  la orele 13.

Subliniez: ROBOR-ul îl sta­bileşte zilnic piaţa interbancară. Cine crede că nu e aşa, şi repetă că Banca Naţională gestionează ROBOR-ul şi e vinovată de creşterea înregistrată, înseamnă că nu crede nici în viabilitatea pieţei interbancare. Dacă nu cumva gândeşte şi că Ro­mânia… nu are o economie de piaţă.

Adevărul e că piaţa interbancară e o realitate vie; mai mult, funcţionează bine şi reflectă realitatea economiei româneşti. Iar Banca Naţională primeşte zilnic - de la Reuters, care calculează rata ROBOR!!! - rezultatul obţinut după confruntarea împrumuturilor/plasamentelor între cele 10 bănci din eşantionul luat în calcul, care au acceptat să participe la acest exerciţiu de piaţă.

De ce a crescut ROBOR-ul în această săptămână? Ca răspunsul să fie nu doar complet, ci şi exact, e nevoie de un apel la istorie. Şi nu voi da ceasul înapoi până în 2008, când pe fondul agitaţiei produse  de criza ce venea peste noi ROBOR-ul a urcat în neştire. Desigur, la nivelurile tuturor variabilelor care se calculează zilnic, de la rata pe o zi (overnight) până la cea pe 12 luni. Voi lua însă un alt reper, şi anume anul 2012, al doi­lea an de după recesiune.

La 31 de­cembrie 2012, ROBOR-ul  la trei luni era de 6,05 la sută. Cu mult, deci, peste ce este acum. A urmat însă o lungă perioadă în care inflaţia a intrat într-un curs nefiresc, cu doi ani şi jumătate de inflaţie negativă – timp în care preţurile au scăzut sub nivelul zero – şi cu trei trimestre din 2017 în care preţurile au urcat cu valori sub 1 la sută în prima parte şi sub 2 la sută în a doua. Ce a făcut ROBOR-ul? A luat-o în jos, începând din 2015, a coborât sub 1 la sută, mişcându-se în 2017 între 0,80 şi 0,87 la sută. Această masă „cu preţ redus” nu putea să aibă o durată prea lungă. Şi n-a avut. La jumătatea lui septembrie, ROBOR-ul a depăşit nivelul de 1 la sută. De atunci, pe fondul puseului inflaţionist din trimestrul IV/2017, a tot urcat. Peste 2 la sută.

Saltul de miercuri şi de joi, când ROBOR-ul a ajuns la 2,46 la sută, are însă o cauză ciudată. O cauză care, fiind incorect analizată, a produs un efect „pe lângă drum”. BNR a fost învinuită că „a luat leii băncilor” şi că, în consecinţă, ar fi împins băncile să se împrumute între ele; şi că, pe fondul scăderii de lichiditate din sistemul bancar, ROBOR-ul a plecat la deal. În realitate, BNR a organizat două licitaţii, una în lunea din săptămâna trecută (16 aprilie) şi alta în lunea din această săptămână – 23 aprilie. Scopul fiind absorbţia surplusului de lichiditate din unele bănci. A fost o licitaţie, a venit cine a dorit; au venit deci băncile care s-au simţit împovărate de surplus de lichiditate; şi nu aveau de ce să vină cele fără surplus de lichiditate.

De unde, atunci, credinţa că BNR ar fi luat banii băncilor? Şi încă o precizare: surplusul de lichiditate a fost absorbit doar pentru o săptă­mână! Cu dobânda de politică mone­tară a BNR, de 2,25 la sută, şi nu de 2,50 la sută, cum s-a comentat. Şi încă o subliniere: această absorbţie temporară, pentru o săptămână, a fost altceva decât absorbţia continuă nu­mită facilitatea de depozit, unde băncile vin în fiecare seară şi îşi depo­zitează surplusul cu o dobândă de 1,25 la sută. Că trezorierii unor bănci şi-au făcut greşit calculele şi, după ce au adus de bunăvoie surplusul la licitaţia de la BNR, s-au trezit în situaţia de a nu mai avea lichiditate să-şi onoreze toate plăţile; şi mai mult, că în loc să vină la BNR, la facilitatea de creditare, au apelat la împrumuturi de la alte bănci, acceptând dobânda impusă când prinzi pe cineva la înghesuială, cu mult peste dobânda de urgenţă la creditul lombard  de la BNR, de 3,25 la sută… asta e o altă poveste. De ce n-au venit băncile  în cauză la BNR, la facilitatea de urgenţă? Întrebarea va trebui să primească răspuns. Mai ales că dobânzile plătite „la strâmtoare” au stricat media ROBOR-ului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO