Două curbe merg în tandem şi sunt continuu comparate. Curba dobânzii şi curba inflaţiei. Dacă acum inflaţia creşte, nu putem avea dobânzi în scădere. Cresc şi dobânzile. Iată o reflecţie ce sintetizează partea a doua a comentariului despre dinamica economiei în 2018 şi în anii ce vor urma.
Dacă în numai o lună şi jumătate din acest an Banca Naţională a urcat de două ori dobânda de politică monetară – în ianuarie de la 1,75 la sută la 2 sută, iar în februarie de la 2 la sută la 2,25 la
sută –, motivul nu este altul decât acela că inflaţia şi-a arătat din nou colţii. După ce timp de patru ani evoluase într-un coridor în care nu a mai muşcat din puterea de cumpărare a populaţiei.
După recenta conferinţă de presă de la BNR, unde a fost prezentat raportul asupra inflaţiei pe trimestrul IV/2017, datele analizate au fost dezbătute pe larg în ziare, reviste, posturi de radio şi de televiziune. Şi, în foarte mare parte, comentariile şi analizele au fost corecte. Am citit însă şi analize în care concluziile au fost trase înainte ca lucrurile să fie judecate în profunzimea lor. Pentru că raportul BNR încheia un ciclu, cel al inflaţiei din anii 2013-2017, în timp ce comunicatul INS de ieri, 14 februarie, are în vedere un alt ciclu inflaţionist, ce a debutat în ianuarie 2018. Aşa că, în niciun caz, sursa inflaţiei nu este şi nici nu poate fi politica monetară a BNR! Şi nici BNR nu a urcat dobânzile în plină criză globală. Care criză?!
Să facem un exerciţiu de logică. În 2012, în luna mai, am văzut un reper la care ne puteam raporta. România înregistrase cea mai mică rată pe douăsprezece luni a creşterii preţurilor din 22 de ani, de 1,79 la sută. A fost un vânt de primăvară, trecător, după care inflaţia şi-a reluat urcuşul. Lună de lună: 2,04 la sută în iunie, 3 la sută în iulie şi 3,88 la sută în august. Dar creşterea nu a fost galopantă. După care şi-a schimbat cursul.
În septembrie 2013 a revenit în prim-plan reperul: o rată pe douăsprezece luni de 1,88 la sută. Şi, iată, aveam să constatăm că vremea ravagiilor făcute de galopul preţurilor era undeva în urmă. Inflaţia sălbatică devenise trecut. Istorie. În tot anul 2014 am avut o inflaţie domesticită. Iar următorii doi ani, 2015 şi 2016, au constituit o lungă perioadă de inflaţie negativă.
În 2017, inflaţia a urcat peste linia zero, dar timp de trei trimestre nu a urcat peste 2 la sută. Abia în cel de-al patrulea trimestru s-a arătat pericolul: inflaţie peste 2 la sută; şi chiar peste 3 la sută în decembrie 2017.
Miercuri 14 februarie, INS a publicat comunicatul privind inflaţia în ianuarie 2018. Rata pe douăsprezece luni: 4,3 la sută. Mişcare prevăzută de BNR. Şi întâmpinată cu două creşteri ale dobânzii-cheie, în două şedinţe consecutive de politică monetară. Banca Centrală a arătat astfel că acordă dobânzii-cheie un rol major în contextul politicii monetare. Şi că hotărârile în materie sunt şi vor fi rodul unor analize dintre cele mai complexe şi al unor judecăţi de valoare solide, care iau în calcul întregul ansamblu al vieţii economice. Calibrarea ratei dobânzii de politică monetară, la niveluri optime sau cel puţin adecvate, fiind o preocupare de prim ordin a Băncii Naţionale.
Adevărul este că politica monetară, departe de a împinge inflaţia în sus, a temperat-o. Banca Centrală punând la lucru toate uneltele de care dispune. În rest… inflaţia îşi trăieşte „viaţa ei proprie”, fapt ce a decuplat-o de definiţia ei actuală: creşterea generalizată a preţurilor de consum. Dacă inflaţia, în România acestui timp, nu mai are cauze monetare, şi e cert că nu mai are, înseamnă că mişcarea preţurilor a primit impulsuri fără vreo legătură cu Banca Naţională: scumpirile la carburanţi, energie electrică, energie termică şi alte preţuri administrate. Sau la câteva legume şi fructe. Or, politica monetară nu acţionează punctual, ci influenţează întregul tablou.
Rata inflaţiei are o importanţă cardinală. Fiindcă ne arată mişcarea preţurilor de la o lună la alta, de la un an la altul comparativ cu dinamica veniturilor. Ne arată mărirea sau decăderea banilor, puterea lor de cumpărare. Iar tabloul inflaţiei, în ansamblu, ne arată cine şi cum scumpeşte mărfurile. Şi care mărfuri.
