Bănci și Asigurări

Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR: 4 miliarde euro au adus acţionarii de afară,să sprijine băncile de aici, în timpul crizei

Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR: 4...

Autor: Alina Botezatu

12.01.2019, 16:17 189

„Băncile din România au avut multe situaţii, în timpul crizei, în care au fost foarte tare lovite. Băncile trebuie să aibă un anumit indicator de solvabilitate. Când acest indicator de solvabilitate scade, se dă alarma. Înseamnă că băncile respective sunt în pericol. Ei, bine, în timpul crizei de foarte multe ori acest indicator de solvabilitate a scăzut. Foarte multe ţări, şi în America, şi în Marea Britanie, şi în foarte multe ţări dezvoltate, când au fost în pericol să vadă că indicatorii de solvabilitate în anumite bănci scad, au apelat la buzunarele cetăţenilor, la contribuabili, au adus bani în buget şi cu banii aceştia din buget au salvat băncile. De ce au făcut asta? Pentru că există un fapt de la sine înţeles: dacă băncile o iau la vale într-o ţară, obligatoriu şi inevitabil, întreaga economie o ia la vale după bănci. În România, nici măcar un leu nu s-a luat din buzunarul cuiva, adus în buget, ca să salveze o bancă. De câte ori băncile au fost în pericol, Banca Naţională a avut un singur mod de a lucra: a chemat acţionariatul băncii respective, de unde este el - de la Viena, de la Atena, de la Amsterdam -, i-a chemat aici şi le-a spus: «Iată, nivelul de solvabilitate scade, trebuie să aduceţi capital». Şi fără nicio excepţie, au adus capital: 4 miliarde de euro au fost aduse în timpul crizei de afară în România, în timp ce şi guvernele, şi autorităţile, şi opinia publică ţipau că băncile scot bani din ţară şi îi duc afară. 4 miliarde de euro au adus acţionarii de afară, să sprijine băncile de aici”, a afirmat Adrian Vasilescu, sâmbătă, într-o emisiune la Digi24.

Mai exact, această cifră, de 4 miliarde de euro, a fost menţionată în analiza privind taxa pe activele financiare ale băncilor, care a fost trimisă de BNR către Ministerul Finanţelor Publice, dar, pentru prima variantă a taxei, nu pentru cea care a fost adoptată şi care este în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

Consilierul Guvernatorului BNR a precizat că această analiză este „un semnal dat Guvernului şi Ministerului de Finanţe”, fiind un punct de vedere al instituţiei şi fiind semnată de Florin Georgescu, prim viceguvernator, care a contribuit la realizarea acesteia.

„Am ezitat cum să îi spun, pentru că l-am auzit pe ministrul Finanţelor, spunând aşa: a fost un material făcut de o echipă din Bancă şi semnat de Florin Georgescu. Asta este o glumă. În viaţa lui, Florin Georgescu n-a semnat un material în care nu s-a implicat. Cum să semneze Florin Georgescu un material făcut de nişte băieţi şi de nişte fete din bancă”, a detaliat Vasilescu.

Analiză menţionează că Executivul trebuie să aibă bani, ca să salveze băncile în eventualitatea unei crize, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, în timpul crizei.

„S-a referit la un singur lucru: în toiul crizei, în foarte multe ţări din lumea aceasta, băncile au fost în pericol să cadă, unele au şi căzut. Şi-au fost salvate de stat din buzunarele contribuabililor. Statul nu este decât puşculiţa: banii vin de la contribuabili. Cine sunt contribuabilii? Persoanele fizice locuitori ai acestei ţări, companiile care lucrează în această ţară, băncile şi instituţiile şi aşa mai departe. Ordonanţa aşa cum este poate declanşa o anumită criză în sistemul bancar. N-aş vrea să mă pronunţ acum radical, în momentul în care echipe largi de la Banca Naţională fac calcule. Într-un timp nu foarte lung, aceste calcule vor fi terminate şi vom avea o perspectivă pe care o pot numi ştiinţifică, privind cât de mare poate fi riscul produs de această ordonanţă şi ce pagube ar putea să producă în sistemul bancar”, a explicat Vasilescu.

Consilierul Guvernatorului BNR a mai menţionat că BNR trebuie să colaboreze bine cu Guvernul, iar când poate să apară un act normativ cum este OUG de la sfârşitul anului trecut, „care a pus băncile într-o reală dificultate”, BNR are, în primul rând, „datoria, înainte de a avea dreptul, ca atunci când apare un risc, să îl semnaleze”.

„N-am înţeles (care este miza - n.red.). Guvernatorul a spus şi el, la conferinţa de acum două zile, că n-a înţeles. Deocamdată, n-are importanţă dacă o înţelegem sau nu. Important este ce spune legea, că Ordonanţa este lege, o lege mai moale, care poate sau nu să fie ratificată de Parlament”, a subliniat Vasilescu.

Consilierul Guvernatorului BNR a ezitat să facă vreo legătură dintre OUG nr. 114/2018 care introduce mai multe taxe şi lipsa proiectului de buget pentru 2019, susţinând că nu are suficiente date.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO