Bănci și Asigurări

Adunarea Generală a Acţionarilor Erste Group a stabilit o plată a dividendelor de 0,50 euro pe acţiune pentru anul financiar 2020

Adunarea Generală a Acţionarilor Erste Group a stabilit o plată a dividendelor de 0,50 euro pe acţiune pentru anul financiar 2020

Autor: Mircea Nica

20.05.2021, 15:28 257

Adunarea generală a acţionarilor (AGA) Erste Group Bank a stabilit valoare dividendelor pentru anul financiar 2020, respectiv 0,5 euro pe acşiune, dar a inclus şi alegerile pentru Consiliul de Supraveghere, precum şi aprobarea rapoarelor şi activităţilor Consiliului de Administraţie şi Supraveghere, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Erste Group.

Astfel, în cadrul AGA, care a fost susţinută online pentru al doilea an consecutiv din cauza crizei de COVID-19, circa 99,91% din acţionari au aprobat propunerea Consiliului de Administraţie de a distribui un dividend ajustat de 0,50 euro pe acţiune. Plata dividendului ia în considerare recomandarea Băncii Centrale Europene (BCE) privind limitarea distribuţiei dividendelor în timpul pandemiei Covid-19.

Această plată este programată pentru 27 mai 2121 şi este supusă impozitului reţinut la sursă. Consiliul de Administraţie a informat acţionarii că a fost stabilită o rezervă de 1 euro pe acţiune. În cazul în care BCE va renunţa la recomandarea privind restricţionarea dividendelor în a doua jumătate a anului 2021, atunci Erste Group prevede distribuirea, de asemenea, a acestei sume.

AFACERI DE LA ZERO