• Leu / EUR4.9417
  • Leu / GBP5.7906
  • Leu / USD4.6288
Bănci și Asigurări

Aegon prelungeşte acoperirea riscurilor asociate pandemiei până la final de 2021

Aegon prelungeşte acoperirea riscurilor asociate pandemiei până la final de 2021

Autor: Mircea Nica

31.08.2021, 00:00 68

Aegon România a decis să prelungească din nou măsurile excepţionale de acoperire a riscurilor asociate pandemiei cu coronavirus până la finalul anului 2021. Începând de la finalul lunii aprilie 2020, compania a decis să nu mai aplice excluderea riscului pandemiei pentru niciunul dintre produsele din portofoliu care acoperă decesul sau spitalizarea din cauza îmbolnăvirii.

Această măsură excepţională va continua şi pe parcursul lui 2021.

„Din păcate, deşi ne dorim cu toţii ca pandemia să se sfârşească, se pare că numărul de cazuri creşte din nou, la nivel mondial şi naţional. Sperăm că acest al patrulea val, care a fost preconizat de specialişti, să aibă o intensitate mult mai scăzută faţă de cele precedente. În ultimul an şi jumătate, poate accelerată de pandemie, am remarcat o creştere a nivelului de conştientizare în ceea ce priveşte serviciile financiare“, a transmis Sînziana Maioreanu, director general al Aegon România. Ea mai spune că anul acesta Aegon România va extinde paleta de servicii.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9417
Diferență: -0,0809
Ieri: 4.9457
Azi: 4.6288
Diferență: 0,2556
Ieri: 4.6170
Azi: 5.7906
Diferență: 0,3988
Ieri: 5.7676
Azi: 4.8055
Diferență: 0,3466
Ieri: 4.7889