„Nu este vorba numai despre numărul de companii care activează pe piaţă, ci despre cât de mult, repede sau bine ajungem către români. Nu este vorba doar de cantitate, este vorba de calitate. Am văzut anul trecut o scădere a petiţiilor cu 53%. Vedem un interes în creştere al românilor pentru asigurări de locuinţă, pentru asigurări voluntare de sănătate“.
În piaţa asigurărilor din România există 25 de companii locale şi alte 15 companii care operează pe baza paşaportării, iar din cele 25 de companii doar 8 practică RCA, a spus Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR) în cadrul ZF Bankers Summit 2024, în cea de-a treia zi dedicată exclusiv asigurărilor.
„Dacă ne uităm la cum arată piaţa, există 25 de companii locale şi alte 15 companii care operează pe baza paşaportării din cele 25 de companii doar 8 practică RCA şi asta spune multe. Probabil că numărul celor care practică această linie de business va creşte în momentul în care şi legislaţia va fi una echilibrată. Nu este vorba numai despre numărul de companii care activează pe piaţă, ci despre cât de mult, repede sau bine ajungem către români. Nu este vorba doar de cantitate, este vorba de calitate. Am văzut anul trecut o scădere a petiţiilor cu 53%.“
„Vedem un interes în creştere a românilor pentru asigurări de locuinţă, pentru asigurări voluntare de sănătate.“