Bănci și Asigurări

Alexandru Păunescu, reprezentant al BNR în CSALB: Vedem că tot mai multe cazuri care debutează în instanţă îşi găsesc rezolvarea în cadrul CSALB în câteva săptămâni

Alexandru Păunescu, reprezentant al BNR în CSALB: Vedem...

Autor: Mircea Nica

19.03.2025, 00:04 61

Tot mai multe cazuri care debutează în instanţă îşi găsesc rezolvarea în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) în câteva săptămâni, iar diferenţa de timp între cele două proceduri este incontestabil în favoarea soluţionării amiabile, a transmis Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în Colegiul de Coordonare al CSALB. 

„Marele beneficiu în toate situaţiile acestea îl reprezintă faptul că soluţiile sunt solicitate şi convenite împreună cu consumatorii. Mai exact, un consumator care a luat, poate, o decizie nepotrivită la un moment dat în legătură cu un împrumut, are ocazia în cadrul CSALB să renegocieze mult mai atent condiţiile acelui contract de credit. În plus, de data aceasta are la dispoziţie serviciile unei persoane cu expertiză în domeniul financiar-bancar care îi explică detaliile înţelegerii cu banca şi îl ajută să-şi evalueze mai bine capacitatea de plată şi modul în care contractul se va derula pe viitor“, a explicat Păunescu. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro