Bănci și Asigurări

Analiştii: 4,5 lei/euro dacă Marea Britanie rămâne în UE şi 4,6 lei/euro în caz de Brexit

Analiştii: 4,5 lei/euro dacă Marea Britanie rămâne...

Autor: Claudia Medrega

22.06.2016, 00:04 1698

Moneda naţională s-ar putea aprecia dacă Marea Britanie hotărăşte să rămână în Uniunea Europeană, unele prognoze indicând un nivel al cursului de 4,5 lei/euro la finele acestei săptămâni, în timp ce în scenariul Brexit-ului cursul poate depăşi pragul de 4,55 lei/euro, iar BNR ar putea să intervină în piaţă, după cum anticipează unii analişti.

„Înaintea votului de joi privind statutul de membru UE al Marii Britanii, EUR/RON s-a aflat sub presiuni crescute, fapt ce a trimis perechea aproape de maxi­mele atinse în ianuarie. Cum ING anti­cipează ca ţara să rămână în UE, ne-am aştepta ca leul să se aprecieze destul de pu­ter­­nic vineri, posibil să închidă săptămâna lângă 4,50/EUR“, scriu analiştii de la ING Bank într-un raport.

În cazul în care are loc Brexitul, ING anticipează că am putea vedea leul evoluând mai bine decât zlotul şi forintul. Totuşi, este posibil ca toate consecinţele să nu fie vizibile imediat şi ca efectele acestui eveniment să se facă simţite pe parcursul întregului an. „În urma unui asemenea scenariu, EUR/RON ar putea testa la sfârşitul săptămânii maximele anului atinse în ianuarie, de 4,55-4,56, dar credem că BNR ar putea interveni pentru a tempera aceste presiuni, ceea ce înseamnă ca ar fi o evoluţie tranzitorie“, susţin analiştii de la ING Bank.

Şi analiştii de la Erste Group se aş­teaptă la aprecierea monedelor din Europa Centrală şi de Est în cazul rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană şi la depreciere în situaţia Brexit-ului, însoţită de intervenţii ale băncilor centrale.

„Leul românesc a pierdut mai puţin de 1% faţă de euro în ultima săptămână şi jumătate, din cauza temerilor privind o posibilă ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Brexitul poate extinde slăbi­ciunea leului, dar ne aşteptăm ca BNR să limiteze volatilitatea extremă a leului, în conformitate cu regimul său de flotare con­tro­lată. Dacă britanicii votează în favoarea aderării la UE, leul ar putea recupera o parte dintre pierderile recente“, potrivit unui raport al Erste Group.

 

BNR a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,5330 lei/euro

Cursul a încheiat săptămâna trecută peste pragul de 4,53 lei/euro, după ce joi a urcat la maximul ultimilor doi ani şi jumă­tate, apro­piindu-se de nivelul de 4,54 lei/euro, ca ur­mare a intensificării per­cepţiei de risc inves­tiţional pe pieţele finan­ciare interna­ţio­na­le, în contextul apropierii datei referen­du­mului privind ieşirea Marii Britanii din UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO