Bănci și Asigurări

Analiştii: Evoluţia cursului leu/euro va fi influenţată de politica fiscală şi de interesul investitorilor străini pentru titlurile de stat în lei

Analiştii: Evoluţia cursului leu/euro va fi...

Autor: Claudia Medrega

08.11.2016, 00:06 476

Moneda naţională a rămas pe apreciere faţă de euro, dolar şi francul elveţian după zece luni. Până la alegerile din decembrie, intervalul 4,45-4,54 lei/euro pare probabil, în viziunea unor analişti.

Moneda naţională a reuşit să rămână după primele zece luni din 2016 pe apreciere în faţa principalelor trei valute - euro, dolar şi franc elveţian. Faţă de euro, leul cumulează o apreciere de 0,4%, în timp ce în raport cu dolarul american moneda naţională a câştigat 0,8%. Aprecierea leului faţă de francul elveţian după zece luni a fost de 0,5%.

Pe parcursul lunii octombrie leul s-a depreciat uşor faţă de euro şi francul elveţian, cu circa 1%, în timp ce în raport cu dolarul american a pierdut circa 3,3% comparativ cu nivelul de la sfârşitul lunii septembrie.

Cursul leu/euro a oscilat în luna octombrie în jurul pragului de 4,5 lei/euro. Minimul anului 2016, de 4,4444 lei/euro, a fost atins în iulie. Aprecierea leului a venit după ce la ju­mătatea lunii iunie cursul a atins ma­xi­mul ultimilor doi ani şi jumătate, cotaţia ur­când aproape de nivelul de 4,54 lei /euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO