Perspectiva de creştere economică pentru anul curent continuă să se reducă în rândul analiştilor financiari din cadrul asociaţiei CFA România, cel mai recent sondaj indicând o valoare de 1,6%, în timp ce pentru anul viitor, economia este anticipată să decelereze la o rată de creştere a PIB real de 1,4%, existând şi opinii printre participanţii la sondaj de recesiune.
“Principalele riscuri anticipate de respondenţi pentru 2025 sunt atât economice – majorarea taxelor şi recesiune, cât şi non-economice, în această categorie intrând dezinformarea şi conflictele armate. Economia performa în acest an sub pontential, iar anul viitor va continuă să decelereze.”, spune Adrian Codirlaşu, CFA - vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
Pe de altă parte, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei a crescut în luna octombrie, cu 4,8 puncte până la valoarea de 44,9 puncte, evoluţie care s-a datorat în special majorării cu 7,3 puncte a componentei de anticipaţie a indicatorului, în timp ce componenta de condiţii curente s-a menţinut relativ constantă.
Potrivit sondajului, leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0964 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei s-a redus uşor comparativ cu exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 4,72%.
În acelaşi timp, în jur de 33% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar aproxomativ 39% anticipează o stabilitate a acestui indicator.
Datele colectate de CFA în luna octombrie 2024 mai arată că, pentru orizontul de 6 luni, analiştii financiari anticipează un curs valutar de 5,0627 lei/euro.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 s-a majorat la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,8% din PIB. In anul viitor acesta este estimat sa se reduca la valoarea de 6,5%.
Totodată, indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, este preconizat să atingă 5,40% în următoarele 12 luni.
Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 44% dintre participanţi, anticipează o scădere în următoarele 12 luni, în timp ce 33% anticipează o stagnare. De asemenea 72% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, iar 28% că sunt corect evaluate.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 57% în următoarele 12 luni.
În exercitul realizat în luna octombrie, participanţii la sondaj au fost întrebaţi şi care sunt principalele riscuri la care este supusă economia României în anul următor. Conform răspunsurilor, în top 5 ricuri pentru anul viitor, 3 sunt economice iar 2 nu sunt din sfera economică.
Astfel, principalul risc pentru pentru anul viitor este reprezentat de modificări în politică fiscală. Acesta este urmat de riscul de intrare în recesiune a economiei româneşti. Pe locul trei se situează, un risc non-economic – riscul de dezinformare. Apoi următoarele două sunt sustenabilitatea datoriei publice şi riscul de conflicte armate între state.