Bănci și Asigurări

Analiză OTP Bank: Creşterea PIB va fi sub 5% în 2022 şi de 2,3% în 2023, inflaţia va începe să scadă uşor, iar BNR va majora dobânda de politică monetară la 7%

Analiză OTP Bank: Creşterea PIB va fi sub 5% în 2022...

Autor: Roxana Rosu

14.10.2022, 00:00 290

Creşterea economică a României este pe o tendinţă de încetinire pe măsură ce piaţa încearcă să se adapteze la preţurile ridicate la energie, cu un avans estimat al PIB de 5% în 2022, iar activitatea economică este direct afectată de inflaţie, încetinirea creşterii economice şi reducerea cheltuielilor gospodăriilor, arată o analiză OTP Bank.

În paralel, analiştii estimează că zona euro se îndreaptă spre stagflaţie sau chiar recesiune.

„Expunerea României la importurile de energie este relativ limitată în comparaţie cu UE, dar tarifele mari la energie implică o deteriorare a condiţiilor comerciale şi mai târziu cineva va trebui să plătească preţul. În acelaşi timp, un sfert din PIB este foarte sensibil la fluctuaţiile preţului energiei, respectiv sectoarele de transport, industrie, retail şi HoReCa. Având în vedere şi situaţia din agricultură, cu recolte cu 20-25% sub anul trecut din cauza secetei, vedem o creştere a PIB-ului puţin sub 5% pentru acest an”, spun analiştii OTP Bank.

Având în vedere performanţa recuperării economice, România a evoluat foarte bine în prima parte a anului, ţinând cont de revenirea post pandemie şi de redeschiderea HoReCa. Această activitate s-a văzut în creşterea PIB-ului, la fel ca şi în cazul altor sectoare precum Informaţii şi Comunicaţii, care au continuat să performeze. În acest moment România este încă într-o poziţie bună, mai puţin influenţată de criza internaţională a gazelor.

Performanţa economică în a doua jumătate a anului este influenţată de scăderea din sectorul agricol şi, de asemenea, de reducerea cheltuielilor de consum, cu efecte mai vizibile în anul următor.

„Estimăm o creştere de 2,5% pentru 2023, încetinirea fiind condusă de consumul casnic. Ar trebui să luăm în considerare şi o performanţă mai slabă la export, faptul că industria şi toţi marii consumatori de energie industrială vor avea o activitate redusă, iar performanţa anuală în sectorul serviciilor se reduce”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO