Bănci și Asigurări

Andrei Burz-Pînzaru, Partener Reff & Asociaţii, Deloitte Legal: În ultimii ani s-a validat parteneriatul dintre bănci şi fintech-uri, iar această colaborare continuă

ZF Bankers 2022

Andrei Burz-Pînzaru, Partener Reff & Asociaţii,...

Autor: Mara Rolea

11.07.2022, 16:32 135

În ultimii ani, băncile şi fintech-urile au mers în direcţia pe care toată lumea o discuta cu mult înainte, aceea de parteneriat, iar această colaborare continuă şi în prezent, a spus Andrei Burz-Pînzaru, Partener Reff & AsociaţiiÎDeloitte Legal, în cadrul Conferinţei ZF Bankers Summit 2022.

“Provocările perioadei pentru bănci sunt cele legate de externalizarea în Cloud. De exemplu, fiind ceva nou, la început, ridică şi probleme de ordin juridic. Această activitate nu a dus doar la demersuri în izolare ale băncilor, ci la colaborări sau încercări de colaborări cu zona de fintech. Acesta este un lucru bun şi e un răspuns la predicţiile care se făceau cu ani în urmă când a apărut conceptul de fintech”, a explicat Andrei Burz-Pînzaru.

El a mai adăugat că înainte existau discuţii privind beneficiile unui fintech versus o bancă tradiţională, dar ulterior s-a mers pe ideea de colaborare, care s-a menţinut.

“Era inclusiv o discuţie dacă vorbim de fintech versus bănci trandiţionale. Deja de vreun an-doi de când începuse discuţia se mergea spre ideea, îmi aduc aminte de un raport al Deloitte-ului, care spunea că nu e vorba de un versus, ci de o colaborare şi asta s-a validat bine în ultimii ani şi se întâmplă în continuare”, a mai adăugat Andrei Burz-Pînzaru.

 Ce a mai spus Andrei Burz-Pînzaru la ZF Bankers Summit 2022:

- A discuta despre creşterea gradului de digitalizare nu se poate face decât ulterior gradului de bancarizare. Apropo de zona rurală, prima problemă de adresat este aceea ce se numeşte incluziune financiară.

- Un raport făcut de Deloitte la începutul lui iunie anul acesta, în care s-au intervievat 2.000 oameni de top executives de la comercianţi din SUA, un număr de 87 dintre ei consideră că integrarea sistemelor de plată prin care clienţii să poată să interacţioneze cu ei prin criptomonede este un avantaj competitive, iar circa 85% dintre cei intervievaţi consideră că în 5 ani de zile de acum înainte plăţile utilizând criptomonede vor fi peste tot.

- Clar cryptomonedele au trecut de perioada de ignorare.

-Banul în formă digitală nu mai are echivalent în cash, el este acelaşi lucru cu cash-ul.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO