Bănci și Asigurări

Andrei Rădulescu, Banca Transilvania: Creditarea privată va creşte în acest an cu 5,9%, dar ritmul se temperează în 2019, la 3,3%, şi la 2,9% în 2020

Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania

Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania

Autor: Roxana Rosu

27.09.2018, 00:00 135

Creditarea privată va creşte în acest an cu 5,9%, urmând ca ritmul să se tempereze anul viitor, la 3,3%, şi la 2,9% în 2020, după ce soldul  împrumuturilor a ajuns în august la un nivel record, de 244,9 mld. lei, este de părere Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania. Cele mai recente date publicate de BNR arată că soldul creditului neguvernamental a urcat în august cu 0,7% lună/lună şi cu 6,6% an/an. Majorarea finanţărilor în luna august 2018 s-a produs exclusiv pe seama creditelor în lei, care au avansat cu peste 14%, până la circa 161 mld. lei. Creditele în monedă locală reprezintă peste 65% din finanţările totale acordate de băncile locale. Cea mai mare contribuţie la creşterea creditării în lei au avut-o împrumuturile acordate populaţiei. Creditele de retail în lei au avansat cu peste 20% în ultimul an, până la 91,7 mld. lei, în timp ce finanţările în monedă locală ale firmelor s-au majorat doar cu 6,8%, până la 68,4 mld. lei. Pe de altă parte, împrumuturile în valută au continuat să facă paşi în spate. La finalul lunii august împrumuturile totale în valută însumau aproape 84 mld. lei, în scădere cu aproximativ 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Tot pe plus sunt şi depozitele, care au urcat cu 1,3% lună/lună şi cu 10,5% an/an, la 314,3 mld. lei, marcând astfel un maxim istoric, pe fondul majorării ratelor nominale de dobândă şi creşterii gradului de prudenţă în sfera agenţilor economici. În scenariul BT, depozitele neguvernamentale se vor majora cu 10,2% în 2018, 9,6% în 2019 şi 9,2% în 2020. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO