Bănci și Asigurări

Antreprenorii afectaţi de pandemie pot obţine finanţări de 50.000-500.000 euro de la BCR în cadrul programului de granturi nerambursabile pentru creşterea rezilienţei IMM-urilor

Antreprenorii afectaţi de pandemie pot obţine...

Autor: Roxana Rosu

22.08.2022, 11:18 191

BCR oferă antreprenorilor soluţii de prefinanţare şi cofinanţare pentru proiectele finanţate prin Programul de granturi nerambursabile pentru creşterea rezilienţei IMM-urilor (POC 4.1.1), cu sume cuprinse între 50.000 euro şi 500.000 euro.

Programul urmăreşte să sprijine companiile, care erau profitabile în 2019 şi care au fost afectate de pandemie, cu granturi nerambursabile pentru investiţii în retehnologizări, capacităţ­i noi de producţ­ie sau în activităţ­ile de prestări servicii.

Valoarea finanţărilor ce pot fi acordate este cuprinsă între 50.000 şi 500.000 de euro, iar plafonul alocat în program se ridică la 420 de milioane de euro, cu o distribuţie în trei scheme, fiind posibilă creşterea alocării pentru fiecare schemă în parte.

  • Schema 1 – ajutor de minimis prin intermediul unui grant pentru investiţ­ii necesare capacită­ţilor de prestare de servicii; valoare: între 50.000 euro şi 200.000 euro. Bugetul alocat acestui tip de ajutor: aproximativ 60 milioane euro.
  • Schema 2 – ajutor de stat prin intermediul unui grant pentru investi­ţii în retehnologizare; valoare: între 50.000 euro şi 500.000 euro, dar nu mai mult de cinci ori cifra de afaceri din anul 2019. Bugetul alocat acestui tip de ajutor: aproximativ 180 milioane euro.
  • Schema 3 – ajutor de stat prin intermediul unui grant pentru investi­ţii în retehnologizare a IMM-urilor din industria alimentară şi a construc­ţiilor; valoare: între 50.000 euro şi 500.000 euro, dar nu mai mult de cinci ori cifra de afaceri din anul 2021. Bugetul alocat acestui tip de ajutor: aproximativ 180 milioane Euro.

Pentru primele două tipuri de ajutor, perioada de depunere cererilor de finanţare este de 7 zile, în perioada 23 august-29 august. Data estimată de începere pentru depunerea cererilor de finanţare, în cadrul celei de-a treia scheme de ajutor, este 20 septembrie.

Toate proiectele selectate pentru finanţare în cadrul acestui program, prin intermediul celor trei măsuri, trebuie finalizate până la finalul anului 2023.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO