Bănci și Asigurări

Cum arată piaţa RCA la final de 2021 şi în ianuarie 2022, după prăbuşirea City Insurance. Euroins este lider. Piaţa RCA a ajuns la subscrieri de 5,95 mld. lei la final de 2021, cu 50% peste 2020, cel mai mare avans din patru ani

Cum arată piaţa RCA la final de 2021 şi în ianuarie...

Autor: Mircea Nica

11.04.2022, 16:15 334

♦ Piaţa RCA a ajuns la subscrieri de 5,95 mld. lei la final de 2021, cu 50% peste 2020, cel mai mare avans din patru ani ♦ Efectul prăbuşirii City Insurance se vede în evoluţia subscrierilor celor rămaşi în piaţa RCA ♦ Trei asigurători şi-au crescut subscrierile de două, trei ori, ba chiar de cinci ori la Groupama ♦ În ianuarie 2022, piaţa RCA a ajuns deja la subscrieri de 810,5 mil. lei.

Euroins România a preluat con­ducerea pieţei RCA după pră­buşirea City Insurance din luna septembrie 2021, ajungând la un volum al pri­melor brute subscrise de 2,1 mld. lei, după un avans sem­nificativ de 69,2% compa­ra­tiv cu 2020 şi  ajun­gând la o cotă de pia­ţă de 35,39%, po­trivit datelor pu­blicate de Autori­ta­tea de Supra­ve­ghe­re Financiară (ASF) în raportul pri­vind evoluţia pie­ţei asigurărilor în 2021. În ia­nua­rie 2022, Euro­ins a subscris 304,7 mil. lei, cota de piaţă ajungând la 37,6%.

City Insurance ocu­pă poziţia a doua în clasamentul ju­că­torilor RCA, compania fiind in­clusă de ASF, având în vedere po­liţele sub­scrise de City In­surance până pe data de 17 septem­brie 2021, momentul în care ASF a retras autori­zaţia de func­ţionare a companiei şi a promovat deschiderea procedurii de faliment, după ce aceasta nu a reuşit să vină cu ca­pi­talul necesar. Astfel, City Insurance a subscris până în acel moment un volum de prime de 1,5 mld. lei, cu 12% mai puţin faţă de anul 2020, înregistrând o cotă de piaţă de 25,55%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO