Bănci și Asigurări

ARB analizează 17 candidaturi pentru funcţia de preşedinte executiv

ARB analizează 17 candidaturi pentru funcţia de preşedinte executiv

Radu Gheţea

Autor: Marius Radu - Mediafax

11.10.2011, 00:00 696

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) analizează 17 CV-uri trimise de persoane interesate să ocupe funcţia de preşedinte executiv al instituţiei, a declarat preşedintele asociaţiei, Radu Gheţea. El a reafirmat că interimatul funcţiei de preşedinte executiv al ARB este asigurat de Barbu Constantin. Gheţea nu a indicat un orizont de timp în care consiliul director al asociaţiei ar putea lua o decizie şi nu vrea să facă publice numele candidaţilor.

El a mai spus că BNR, Ministerul Finanţelor şi ARB au ajuns la o înţelegere privind modul de constituire a provizioanelor din punct de vedere fiscal, necesar pentru trecerea la standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS).

Gheţea nu a vrut să detalieze nici acest subiect şi nu a precizat cum vor fi afectate băncile după aplicarea noilor standarde. De la începutul anului viitor, toate băncile din România vor fi obligate să raporteze rezultatele financiare în sistemul internaţional de raportare financiară. În prezent, unele bănci raportează conform standardelor româneşti - RAS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO