„Decizia ASF se bazează pe concluziile unui raport de control privind activitatea şi managementul financiar al Euroins, care a scos în evidenţă o serie de deficienţe privind solvabilitatea şi nivelul capitalului. De asemenea, Consiliul ASF a avut în vedere identificarea, pe baza situaţiilor financiare de la 30 iunie 2015, a unui necesar minim de capital insuficient acoperit prin aportul de 200 milioane de lei asumat de acţionarii societăţii pentru luna octombrie a acestui an, în contextul cerinţelor suplimentare de lichiditate şi de capital rezultate din aplicarea, de la 1 ianuarie 2016, a noilor norme de supraveghere Solvabilitate II“, se arată într-un comunicat al instituţiei.
ASF menţionează că în cel mult 20 de zile de la comunicarea deciziei, Euroins are obligaţia de a depune la ASF planul de redresare care să includă atât o estimare a resurselor financiare cu care se intenţionează corectarea marjei de solvabilitate, programele de reasigurare, cât şi un program de stingere a datoriilor. De asemenea, Euroins va transmite lunar către ASF un raport privind stadiul realizării măsurilor pe care societatea şi le va asuma prin planul de redresare.
La 20 august, ASF a anunţat că Euroins trebuie să refacă planul de măsuri de redresare pe care l-a propus autorităţii, după testele de stres BSR (Balance Sheet Review), întrucât acesta nu acoperă integral necesităţile de ajustare rezultate din exerciţiul BSR.
Planul iniţial prevede două majorări de capital social de câte 100 mil. lei, până la 31 decembrie 2015, respectiv 30 iunie 2016, precum şi un nou contract de reasigurare pentru RCA.
Euroins, asigurător controlat de grupul bulgar Eurohold, este cel mai mare asigurător de răspundere civilă auto de pe piaţa locală, cu o cotă de piaţă de 20%.
Asigurătorul a înregistrat subscrieri de 360 mil. lei la jumătatea acestui an şi se poziţiona astfel pe locul cinci în topul asigurătorilor în funcţie de subscrieri.
Afacerile Euroins au fost mai mari cu 60% în iunie decât în aceeaşi perioadă din 2014, avansul asigurătorului venind din poliţele auto obligatorii (RCA). Euroins are un portofoliu format în proporţie de 95% din poliţe RCA.