• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Bănci și Asigurări

ASF a pus în dezbatere publică norma care permite retragerea din Pilonul II de pensii. Participanţii care au cotizat cel puţin 5 ani vor putea printr-o cerere cadru să solicite încetarea plăţilor la pensia privată

ASF a pus în dezbatere publică norma care permite retragerea din Pilonul II de pensii. Participanţii care au cotizat cel puţin 5 ani vor putea printr-o cerere cadru să solicite încetarea plăţilor la pensia privată

Autor: Anelis Baciu

13 feb 2019 825

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a pus în dezbatere publică un proiect de normă în care sunt prevăzuţi paşii pe care un participant trebuie să îi urmeze în cazul în care decide să înceteze să mai contribuie la pensia privată obligatorie (Pilonul II).

Concret, potrivit documentului, un participant care a contribuit mai mult de 5 ani la Pilonul II poate solicita retragerea din sistem prin informarea administratorului şi completarea unui cereri - cadru de încetare a plăţii contribuţiei.

Pe lângă cererea cadru completată, participantul trebuie să prezinte şi o copie a cărţii de identitate, dar şi să completeze o declaraţie pe proprie răspundere. Retragerea din sistemul Pilonul II se produce efectiv în luna în care este depusă cererea de încetare a plăţii contribuţiei.

„Cererea de încetare a plăţii contribuţiilor la fondul de pensii administrat privat depusă de către un participant în baza art. 32 alin. (6) din lege produce efecte începând cu contribuţiile aferente lunii în care a fost depusă.”, scrie în proiectul de normă publicat pe site-ul ASF.

După retragerea din sistem contul participantului rămâne activ până la momentul pensionării acestuia, ceea ce înseamnă că banii acumulaţi la Pilonul II nu pot fi retraşi de participant sau transferaţi la Pilonul I (pensia de stat) odată cu depunerea cererii de retragere.

Cu alte cuvinte, retragerea din sistem şi încetarea contribuţiei este valabilă pentru plăţile viitoare. Odată ce un participant a depus cererea de retragerea contribuţia de 3,75% din salariul brut, care până acum a mers la Pilonul II, va merge la stat. Banii acumulaţi la Pilonul II îniante de retragere vor fi înapoiaţi participantului la pensionare.

Proeictul de normă prevede şi noi obligaţii de informare către ASF pentru administratori, respectiv „de a întocmi lunar, după caz, un raport care să cuprindă informaţii privind participanţii care au solicitat încetarea plăţii contribuţiei la fondul de pensii administrat privat”. Totodată, administratorii au obligeţia de a transmite în format electronic, sub sub semnătură electronică extinsă, copiile scanate ale actelor individuale de aderare/cererilor de încetare a plăţii contribuţiei la fondul de pensii administrat privat şi ale actelor de identitate ale persoanelor/participanţilor ale căror date au fost înregistrate în raport, însoţite de un centralizator.

Proiectul de normă pus în dezbatere publică de ASF vine să detalieze prevederile ordonanţei de urgenţă 114 odoptate la finalul anului trecută.  

Peste 7,2 milioane de români contribuie la sistemul de pensii private Pilonul II care a ajuns să administreze active în valoare de 47,6 miliarde de euro. 

Proiectul de normă poate fi accesat aici

 
Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396