Poliţa auto obligatorie (RCA) achiziţionată de persoanele fizice s-a scumpit cu 18,5% în ultimul an, în medie tariful pentru asigurarea RCA ajungând la 520 de lei pe an la jumătatea anului, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Creşterea de tarife înregistrată pe segmentul persoanelor fizice este mai mică decât în cazul companiilor, unde prima medie a urcat cu 35%, până la 1.719 lei pe an.
Creşterea rapidă a tarifelor pe anumite segmente de clienţi, precum cel al transportatorilor, a dus la ample acţiuni de protest ale acestora şi a făcut din piaţa asigurărilor cel mai tensionat sector economic. Transportatorii au acuzat companiile de asigurări că au majorat nejustificat tarifele la RCA chiar şi cu 300% după ieşirea din piaţă a Astra Asigurări. Statisticile ASF arată că aproximativ o treime din poliţele anuale încheiate în luna iulie a avut o primă cuprinsă între 12.000 de lei şi 20.000 de lei, în timp ce 3% au avut un preţ care a sărit de 20.000 de lei pe an.