Bănci și Asigurări

Asiguraţii sunt chemaţi să acopere cu sute de milioane de euro neştiinţa ASF de a supraveghea companiile de asigurări RCA. Până când?

Asiguraţii sunt chemaţi să acopere cu sute de milioane...

Autor: Mircea Nica

20.03.2023, 00:08 1111

ASF cere falimentul Euroins, lider al pieţei RCA, cu 2,5 milioane de clienţi, la un an după ce bomba City Insurance a explodat şi a aruncat întreaga piaţă într-o gaură neagră a tarifelor exagerat de mari Cum va gestiona piaţa un nou faliment de proporţii sau o întrebare şi mai bună, de ce o altă companie care a crescut pe baza unei expuneri mari pe RCA a trecut din nou pe sub radarul ASF.

Asiguraţii sunt chemaţi din nou să acopere cu sute de milioane de euro neştiinţa ASF de a supraveghea com­­paniile de asigurări după ce companiei Euroins România, rămasă lider al pieţei RCA după falimentul City Insurance, i s-a retras autorizaţia de funcţionare, s-au constatat indicii de insolvenţă şi s-a pro­movat cererea de deschidere a procedurii de faliment.

Ce se va întâmpla cu piaţa RCA, care va fi din nou asaltată de un nou val de şoferi, mai exact 2,5 milioane. Sunt pregătiţi jucă­torii rămaşi să îşi mai crească expunerea pe RCA? Dar ce se va întâmpla cu preţul poli­ţe­lor RCA dacă noul val va fi în final absorbit? În ultimii 7-8 ani, piaţa asigurărilor a avut trei falimente mari a unor jucători care s-au bazat aproape exclusiv pe segmentul RCA, Astra, Carpatica şi City Insurance. Acum piaţa este pusă în faţa unui nou faliment, care ar fi putut fi evitat dacă ASF ar fi intervenit mai agresiv în nenumăratele momente în care Euroins România a dat semne de probleme. După falimentele Astra şi Carpatica, supra­ve­gherea ASF a mers la foc mic. Deşi Euroins a mai fost pusă în situaţia unei redresări, ba chiar administrarea temporară a Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), ASF a lăsat activitatea companiei să continue, fără a face verificări suplimentare.

Noua situaţie cu care asiguraţii se vor confrunta va fi la puterea a doua, având în vedere că necesarul de capital descoperit la Euroins ar fi de peste 400 mil. euro. FGA deja se apropie de prăpastie cu un sold disponibil în februarie de sub 200 mil. lei, după ce a făcut plăţi de la finalul lunii no­iembrie 2021 până acum de 733 mil. lei (150 mil. euro), iar şocul care ar fi creat ar arunca preţul poliţelor RCA într-o gaură neagră a tarifelor exagerate, cu şanse foarte mici de revenire cel puţin pentru următorii 2-3 ani.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO