• Leu / EUR4.9207
  • Leu / GBP5.7178
  • Leu / USD4.6726
Bănci și Asigurări

Asigurătorii au plătit 5 mil. euro în urma inundaţiilor

Asigurătorii au plătit 5 mil. euro în urma inundaţiilor

Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA)

Autor: Ciprian Botea

12.10.2010, 23:53 69

Companiile de asigurări au plătit despăgubiri de peste 5 mil.euro în urma inundaţiilor din vară şi au constituit rezerve dedaună de 15,5 mil. euro, din care se vor face plăţi pe măsură cedosarele vor fi instrumentate, a declarat Angela Toncescu,preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

"Aproximativ 4.500 de asiguraţi au fost despăgubiţi dupăinundaţiile din vară. Acesta este un semnal că societăţile deasigurare îşi respectă angajamentele, mai ales în contextul în caresistemul de asigurare a locuinţelor, ca de altfel orice proiectnou, a trezit temeri, reticenţă sau chiar suspiciuni în rândulpopulaţiei", a spus Toncescu în cadrul unui seminar organizat deMedia XPRIMM. Preşedintele CSA a precizat că startul sistemului deasigurare a locuinţelor la jumătatea lunii iulie a fost "un lucrubun" pentru că inundaţiile şi celelalte catastrofe naturale nuaşteaptă ca sistemul să fie perfect pentru a se manifesta. "Trebuierisipită impresia că pagubele pot fi acoperite doar de la bugetulde stat." Toncescu estimează că până la jumătatea anului viitor 50%din proprietarii de locuinţe din România vor încheia poliţe deasigurare. După trei luni de la emiterea primei poliţe de asigurareobligatorie a locuinţei au fost asigurate circa 75.000 de case şiapartamente, ceea ce înseamnă o medie de 1.200 de poliţe încheiateîn fiecare zi, potrivit datelor prezentate de Marius Bulugea,preşedintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID),compania care emite poliţele respective. În România, există pesteopt milioane de locuinţe, mai puţin de 20% dintre acestea fiindasigurate printr-o poliţă obligatorie sau facultativă.

Trei sferturi din locuinţele asigurate până în prezent se aflăîn mediul urban, aproape 22% fiind situate în Bucureşti. Aproape90% din locuinţele pentru care a fost încheiată o asigurareobligatorie sunt încadrate în clasa A, pentru care se plăteşte oprimă de 20 de euro pe an. Clădirile de tip A sunt cele construitedin materiale rezistente (beton, cărămidă sau lemn), în timp celocuinţele de tip B sunt cele construite din materiale netratate,cum ar fi chirpiciul, pentru acestea prima de asigurare fiind de 10euro pe an.

Ritmul vânzărilor a crescut de la circa 100-200 de poliţe pe zila startul sistemului la 1.500-1.900 de poliţe pe zi înprezent.

"Am avut şi zile în care s-au vândut mai mult de 2.000 de poliţepe zi, dar pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am fixattrebuie să ajungem la un ritm dublu", a declarat Bulugea.

PAID-ul a vândut până acum poliţe în toate judeţele ţării prinintermediul tuturor celor 13 asigurători care sunt acţionari aicompaniei. Cele mai multe poliţe au fost vândute de AstraAsigurări, Generali şi Groupama.

"Startul asigurării obligatorii a locuinţelor este foarte slab.Astra a vândut până acum circa 33.000 de poliţe emise de PAID,aceasta şi pentru că noi am avut în trecut programe de promovare apoliţelor property. Agenţii de asigurări şi brokerii au însă oproblemă destul de mare pentru că un comision de 1-2 euro pentruvânzarea unei poliţe este prea mic", a spus Radu Mustăţea,preşedintele directoratului Astra Asigurări. El afirmă că în 30%din cazuri agenţii companiei au reuşit să vândă celor care auîncheiat o asigurare obligatorie şi o poliţă facultativă.

Ileana Horvath, preşedintele Uniqa Asigurări, apreciază că înforma actuală legea are foarte multe lacune, dar că există foartemulte posibilităţi de îmbunătăţire. De exemplu, ea susţineintroducerea obligativităţii încheierii asigurării de locuinţă laîncheierea unui contract de vânzare-cumpărare de locuinţă. "Un altpas ar fi ca această asigurare să fie un document obligatoriu laacordarea unui credit ipotecar", a declarat Horvath.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9207
Diferență: -0,1826
Ieri: 4.9297
Azi: 4.6726
Diferență: -0,2668
Ieri: 4.6851
Azi: 5.7178
Diferență: -0,4197
Ieri: 5.7419
Azi: 4.9903
Diferență: -0,4766
Ieri: 5.0142