Bănci și Asigurări

Asiguratorii au platit in primul semestru cu 32% mai multe daune

Asiguratorii au platit in primul semestru cu 32% mai multe daune
15.08.2007, 20:19 14

Daunele platite de asiguratori au urcat in primul semestru cu peste 32% pe segmetul asigurarilor generale, respectiv cu peste 31% pe segmentul de viata, devansand astfel subscrierile de prime. Potrivit datelor preliminare anuntate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) pentru primul semestru, primele brute subscrise in asigurari generale au urcat cu 30,6%, pana la 2,96 miliarde de lei (888 de milioane de euro). Daunele platite pe acest segment au crescut in primul semestru cu 32,3%, pana la 1,48 miliarde de lei (445 de milioane de euro). Pentru asigurarile de viata volumul primelor brute subscrise a urcat in primul semestru cu 24%, pana la 673 de milioane de lei (202 milioane de euro). In acest timp, daunele platite au crescut cu ceva mai mult de 31%, pana la 87 de milioane de lei (26 mil. euro)."Cresterile procentuale de peste 30% inregistrate pe segmentul asigurarilor generale si de peste 20% pentru asigurarile de viata, conform raportarilor transmise Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor de catre societatile de asigurari pana in acest moment arata ca piata asigurarilor continua sa se consolideze si ca va continua sa creasca pana la sfarsitul anului 2007", a spus Angela Toncescu, presedintele CSA. Datele definitive privind evolutia pietei pe primele sase luni vor fi comunicate ulterior. Potrivit CSA, in primul semestru au fost incheiate 7,99 milioane de contracte de asigurari generale (plus 13% fata de jumatatea lui 2006), in timp ce pe domeniul asigurarilor de viata totalul a fost de 7 milioane de contracte (plus 16% fata de iunie 2006). Volumul de prime brute pe asigurare subscrise in 2006, incluzand atat asigurarile generale, cat si pe cele de viata, a fost de 5,7 miliarde lei (circa 1,5 miliarde euro). La sfarsitul anului precendent erau in vigoare 13,4 milioane contracte de asigurare, cu aproximativ 1,8 milioane mai multe decat in 2005, conform CSA. Ponderea asigurarilor in PIB a ajuns anul trecut la 1,67%, comparativ 1,54% cu un an in urma. Piata de profil va creste in acest an cu 25-30% si va depasi doua miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO