Bănci și Asigurări

Asigurătorii sunt pe ultima sută de metri cu trecerea la IFRS: 300 de persoane au fost şcolite de KPMG

Asigurătorii sunt pe ultima sută de metri cu trecerea la IFRS: 300 de persoane au fost şcolite de KPMG

Angela Manolache, director de consultanţă al KPMG Români

Autor: Andra Oprescu

10.11.2014, 00:00 356

Aproape 300 de angajaţi din companiile de asigurări membre ale UNSAR (asociaţia companiilor de asigurări) şi din cadrul Autorităţii de Supraveghere au participat în lunile septembrie şi octombrie la un program de pregătire privind implementarea standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) derulat de UNSAR şi compania de consultanţă şi audit KPMG. Standardele IFRS vor deveni obligatorii din 2015  pentru toate societăţile de asigurări şi reasigurări, atât cele autorizate în România, cât şi cele care activează în baza dreptului de liberă circulaţie a serviciilor.

„Implementarea IFRS pentru sectorul asigurărilor are rolul de a creşte transparenţa şi comparabilitatea informaţiilor disponibile la nivelul pieţei, reprezentând în acelaşi timp un pas important în pregătirea pentru noul regim prudenţial Solvency II ce va fi aplicabil asigurătorilor europeni începând cu 1 ianuarie 2016”, a spus  Angela Manolache, director de consultanţă al KPMG România. Companiile de asigurări ar fi trebuit să publice până la sfârşitul lunii iunie primul set complet de situaţii financiare pentru anul 2013 conforme IFRS, cu scop informativ, urmând ca tranziţia efectivă la standardele internaţionale să aibă loc din ianuarie 2015.

Raportările IFRS sunt un „limbaj universal“ pe care orice investitor internaţional îl înţelege. Standardele IFRS - care au ca obiectiv prezentarea situaţiilor financiare într-un mod transparent, relevant şi care să asigure comparabilitatea informaţiilor la nivel internaţional - au fost implementate în România până acum în sectorul bancar şi pentru companiile listate la bursă.

 
AFACERI DE LA ZERO