Bănci și Asigurări

Atac fără precedent al preşedintelui Băsescu la adresa BNR: Nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt explicându-ne cum Banca Naţională nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. VIDEO

Atac fără precedent al preşedintelui Băsescu la adresa BNR: Nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt explicându-ne cum Banca Naţională nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. VIDEO

Autor: Valentina Postelnicu

12.02.2014, 08:55 3415

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că BNR trebuie "să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt", el acuzând Banca Naţională de implicare în măsurile privind "electorata", susţinute de Victor Ponta în negocierile cu FMI.

"Am luat notă de afirmaţia lui Victor Ponta în care a mulţumit guvernatorului BNR că au muncit două luni cu echipa pentru această electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR ar fi implicată în acest proiect electoral, pentru că este un fals, o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea. Am verificat şi, într-adevăr, ideea a venit de la BNR. Nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR-ului, explicându-ne cum Banca Naţională nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase", a comentat Traian Băsescu.

Preşedintele a spus că a verificat când s-a lansat ideea privind "electorata". "S-a lansat după întâlnirea pe care Fondul a avut-o cu mine, luni dimineaţă, la o întâlnire cu Banca Naţională, la care a participat şi ministrul Bugetului, Voinea", a spus şeful statului.

El a adăugat: "Or, Mugur Isărescu să spună «A minţit Ponta», dar îi va fi greu să spună, pentru că la el în Banca Naţională s-a discutat cu Fondul, fără ca eu, care trebuie până la urmă să semnez această scrisoare, să dau acest mandate, fără să mă informeze cineva. Nici Fondul nu era informat duminică".

Traian Băsescu a continuat: "Vreau ca BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt. Imediat trebuie să o părăsească. Ştiu care este prestigiul BNR, instituţiile financiare ştiu că BNR a fost implicată în acest lucru, deci nu fac niciun fel de rău Băncii Naţionale, pentru că răul şi l-au făcut ei singuri".

Preşedintele a declarat că singurul lucru care s-ar putea să îi apară în scrisoare şi pentru care va refuza să o semneze este "această electorată", despre care a spus că este "atât de imorală încât nici măcar nu va putea fi controlată".

Preşedintele s-a referit şi la modul în care Fondul Monetar Internaţional a acceptat "această soluţie": "Nu am ezitare să o spun: şi echipa Fondului a greşit acceptând această soluţie. Am văzut-o pe doaman şefa delegaţiei, poate având o experienţă mai mică, fericită că a găsit o soluţie inovativă. Nu, doamna reprezentantă a Fondului, ţi-o spun eu, preşedintele acestei ţări în care vii în misiuni, experienţa îmi spune că este greşit, iar doamna trebuie să aibă experienţă suficientă să conducă delegaţia Fondului în România".

Băsescu a adăugat că la Banca Naţională s-a pus problema "acestei mârşăvii", în faţa Fondului Monetar Internaţional, cu o fermitate "care a spus, «ori sunteţi de acord, ori nu avem acord»".

Preşedintele a mai spus că, "deşi susţineau că nu e cea mai bună soluţie stimularea consumului, cei de la BNR au schimbat discursul, şi au spus că trebuie să stimulăm consumul prin această măsură".

Întrebat dacă BNR face politică, Băsescu a spus: "Niciodată nu mi-am permis să le cer abordări politice, dar văd că este suficient să îi preseze puţin Guvernul. Este un lucru pe care BNR trebuie să îl lămurească public".

Traian Băsescu a mai adăugat că dacă a greşit, dacă această discuţie despre "electorată" nu a avut loc la BNR, îi anunţă de pe acum că îşi cere scuze. "Dar dacă a avut, să vă cereţi voi", a continuat preşedintele.

Şeful statului a mai spus că electorata este un "fals", pentru că oamenii vor plăti mai mult. "Amărâţii ăştia cu veniturile mici, care au rata de 500 de lei şi le-o face Ponta 250 de lei, de fapt continuă să plătească dobânda, iar termenul de rambursare se prelungeşte. Dacă socotesc, săracii, cât plătesc ca dobândă, vor constata că plătesc mai mult decât dacă şi-ar plăti rata la zi", a spus Băsescu.

AFACERI DE LA ZERO