♦ Veniturile din activitatea de creditare sunt principala sursă de câştig pentru bănci ♦ Veniturile încasate de bănci din dobânzile la credite au crescut uşor în 9 luni/2025, până la 36,8 mld. lei ♦ Iar cheltuielile cu dobânzile remunerate de bancheri pentru depozitele clienţilor în 9 luni/2025 reprezintă 15,5 mld. lei, adică mai puţin de jumătate din sumele încasate din dobânzile la credite la nivelul sistemului bancar ♦ Veniturile nete din dobânzi (venituri - cheltuieli) au crescut cu circa 4% faţă de 9 luni/2024, urcând la 21,3 mld. lei ♦ Media ROBOR la 3 luni din 9 luni/2025 a fost de peste 6,4%, peste media din 9 luni/2024, de 5,9% ♦ În contextul dobânzilor încă mari, creditarea a încetinit, iar economia a crescut cu mai puţin de 1%
Băncile comerciale au încasat în primele nouă luni din 2025 venituri din dobânzi pentru creditele acordate de 36,8 mld. lei, mai mult decât duble faţă de cheltuielile cu dobânzile plătite de bancheri la depozite, de 15,5 mld. lei, conform datelor transmise de BNR la solicitarea ZF.
Practic, băncile au obţinut în primele nouă luni ale anului un câştig suplimentar din dobânzi de 21,3 mld. lei.
De-a lungul timpului, bancherii au menţinut creditarea mai scumpă decât dobânzile plătite pentru depozitele atrase, încercând astfel să-şi consolideze marjele de profit. Comparativ cu 9 luni/2024, veniturile obţinute de bănci din dobânzi pentru creditele acordate au fost în 9 luni/2025 uşor mai mari.
Dobânzile încasate de bănci pentru împrumuturi reprezintă principala lor sursă de câştig. Iar dobâzile au rămas la niveluri ridicate în 2025. BNR a menţinut pe parcursul acestui an dobânda-cheie la 6,5%, nivel setat în august 2024, în contextul creşterii inflaţiei spre 10%, după majorarea TVA şi a accizelor şi creşterea preţului la energia electrică.