Bănci și Asigurări

Autoritatea Bancară Europeană: Băncile din România sunt printre cele mai profitabile din Europa

Autoritatea Bancară Europeană: Băncile din România sunt printre cele mai profitabile din Europa

Autor: Claudia Medrega, Sorin Pâslaru

07.12.2016, 00:07 1679

Băncile din România sunt în topul celor mai profitabile instituţii de credit europene, după curăţarea bilanţurilor de mare parte din creditele neperformante, plasându-se pe locul trei după băncile din Bulgaria şi Ungaria.

La sfârşitul primului se­mestru din acest an, băncile din România aveau un indicator ROE (rentabilitatea capita­lu­rilor) de 16,4% , aproape triplu faţă cu media europeană, iar rentabilitatea activelor (ROA) a fost de 1,87%, de peste cinci ori mai mare decât media UE, potrivit datelor luate în considerare de Autoritatea Bancară Europeană (EBA). În Bulgaria şi Ungaria, indicatorul ROE depăşeşte 19%.

La nivelul Uniunii Europene (UE), media ROE era la jumătatea anului de doar 5,7%.

În primul semestru din 2016, sistemul bancar românesc a obţinut un profit net de aproximativ 2,4 mld. lei (circa 530 mil. euro), dublu faţă de nivelul din prima jumătate a anului 2015, conform datelor Băncii Naţionale.

Cele mai multe bănci din România, reprezentând trei sferturi din numărul total al instituţiilor de credit, au fost pe profit în primele şase luni din acest an, situaţia îmbunătă­ţindu-se atât faţă de prima jumătate a anului trecut, cât şi comparativ cu sfârşitul lui 2015.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO