• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7676
  • Leu / USD4.6170
Bănci și Asigurări

Avertismentul lui Daniel Zamfir pentru bănci: Băncile trebuie să mărească dobânzile la depozite, altfel românii îşi vor retrage banii din bănci şi vor cumpăra titluri de stat

Avertismentul lui Daniel Zamfir pentru bănci: Băncile trebuie să mărească dobânzile la depozite, altfel românii îşi vor retrage banii din bănci şi vor cumpăra titluri de stat

Autor: Dan Straut

19.06.2018, 14:43 1071

„Ministrul Finanţelor face o mutare foarte bună pe piaţa financiară: emite titluri de stat pentru populaţie la o dobândă de 5% pe an, asta în condiţiile în care la bănci dobânda la depozite este practic zero”, a postat senatorul ALDE (fost PNL) pe pagina sa de Facebook.

„În aceste condiţii, băncile vor trebui să mărească dobânzile la depozite, pentru că altfel românii îşi vor retrage banii din bănci şi vor cumpăra titluri de stat. Dacă vedem şi reacţia ţuţerului băncilor din Senat, care îndeamnă populaţia să nu cumpere titluri de stat că le fură Dragnea banii, realizăm cât de mare e disperarea...”, a mai scris Daniel Zamfir.

O analiză a MEDIAFAX pe această temă arată că dobânda de 5% pe an la titlurile de stat „Centenar” este cea mai mare din piaţa bonusurilor de economisire, dar imposibilitatea de a debloca banii din acest plasament timp de 5 ani temperează concurenţa făcută băncilor de către Ministerul Finanţelor. Astfel, pentru titlurile de stat, care pot fi cumpărate cu 1 leu bucata în perioada 15 iunie - 5 iulie în cadrul emisiunii „Centenar” lansată de Ministerul Finanţelor, dobânda este de 5% pe an. Dar banii rămân blocaţi în acest plasament timp de 5 ani, titlurile fiind netransmisibile, nevandabile şi netranzacţionabile.

În schimb, ofertele băncilor afişează dobânzi semnificativ mai mici, însă perioada de „blocare” a banilor astfel economisiţi (la termen) este mult mai scurtă, lucru care compensează concurenţa Finanţelor.

Câteva exemple: ING Bank oferă 3% pe an, cu termenul la 1 an; un grup de bănci din care fac parte Patria Bank, OTP, Volksbank, Libra sau Credit Agricole oferă între 2,25% şi 3% pe an, cu termene cuprinse între 1 şi 2 ani; peste 3% pe an oferă Eximbank, Idea Bank şi Piraeus, însă acestea cer plasamente de cel puţin 50.000 de lei per depozit.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat vineri prima emisiune de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur - ediţia „Centenar”, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei. „Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile”, se arată într-un comunicat transmis vineri de MFP.

Potrivit prospectului de emisiune, prsoanele fizice pot cumpăra titluri de stat prin următoarele canale de distribuţie:
- în perioada 15 iunie - 6 iulie 2018 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului unde au domiciliul fiscal
- în perioada 15 iunie - 5 iulie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română din mediul urban
- în perioada 15 iunie - 4 iulie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română din mediul rural.

„Un investitor poate efectua, în cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi plafonul valoric de 100.000 de lei, pentru subscrierile realizate intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi respectiv de 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale Poşta Română SA”, a mai precizat MFP.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată, nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,0303
Ieri: 4.9472
Azi: 4.6170
Diferență: -0,3281
Ieri: 4.6322
Azi: 5.7676
Diferență: -0,9922
Ieri: 5.8254
Azi: 4.7889
Diferență: -0,0543
Ieri: 4.7915