Bănci și Asigurări

De azi, FGA poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună în baza poliţelor City Insurance, dar cererile efective de plată se vor putea depune la FGA doar de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial

De azi, FGA poate primi cereri de deschidere a dosarelor...

Autor: Mircea Nica

20.09.2021, 09:38 721

Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA), începând de astăzi, poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai City Insurance, la deschiderea dosarelor de daună, dar cererile de plată nu se pot depune până nu apare decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) în Monitorul Oficial, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii FGA.

“Cererea de deschidere a dosarullui de daună se poate complete în situaţia în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare, în perioada cuprinsă între data retragerii autorizaţiei de funcţionare şi data denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în instanţă”, au ma transmis reprezentanţii FGA.

Din punctul de vedere al cererilor de plată efectivă în baza dosarelor de daună, acestea se pot depunde doar de la publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial.

“Cererile de plată se pot depunde înceând cu data publicării deciziei ASF de retragere a autorizaţiei asigurătorului şi până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitiveă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată pot fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări”, conform FGA.

Conform deciziei ASF, Fondul de garantare a asiguraţilor va prelua evidenţele complete ale dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potenţialilor creditori de asigurare.

Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face doar după preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună, precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile.

Potrivit legii, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, doar după rămânerea definitiveă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, şi doar către creditorii de asigurări care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO