Bănci și Asigurări

BAAR: Preţul mediu al principalelor piese de schimb folosite la repararea autoturismelor a crescut cu 15%, până la 39% în ultimii trei ani

BAAR: Preţul mediu al principalelor piese de schimb...

Autor: Anelis Baciu

07.03.2019, 12:44 208

Pretul mediu anual al principalelor piese de schimb folosite la repararea autoturismelor, a crescut cu 15%, până la 39% în perioada 2016-2018, potrivit unei analize realizate de Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR).

De exemplu, în cazul unui autoturism Dacia preţul mediu al unei aripe faţă dreapta a fost de 413 lei în 2018, faţă de 384,5 lei în 2017 şi 350 lei în 2016. Creşterea în acest caz în ultimii trei ani a fost de 17,8%. Pe de altă parte, o bară de protecţie faţă a costat în medie 677 lei în 2018, în creştere cu aproximativ 22% faţă de 2016, potrivtit BAAR.

Creşteri medii similare au fost înregistrate şi în cazul autoturismelor Volkswagen. Înlocuirea unei aripe dreapta în cazul unui autoturism Volkswagen a costat în medie anul trecut 940 de lei, în timp ce o bară de protecţie faţă a costat 1.592 de lei, potrivit datelor BAAR.

În 2018 service-urile auto din România au emis 95.616 devize de reparaţie, iar valoarea medie a unei reparaţii s-a situat la 8.304 de lei, în creştere cu 14% faţă de 2017.

Companiile de asigurări se plâng frecvent de tarifele în creştere percepute de service-urile auto.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO