Bănci și Asigurări

Banca americană de investiţii Morgan Stanley: Riscul unei recesiuni mondiale creşte la 30% în acest an

Banca americană de investiţii Morgan Stanley: Riscul...

Autor: CătăIina Apostoiu

17.03.2016, 00:00 162

Există aproape una din trei şanse ca economia mondială să alunece înapoi în recesiune în acest an în condiţiile în care nivelul scăzut al preţurilor petrolului şi stimulentele monetare extraordinare au un impact din ce în ce mai redus asupra creşterii economice la nivel mondial, avertizează Morgan Stanley, potrivit The Telegraph. Banca americană de investiţii arată că „mediul de creştere redusă“ a făcut lumea vulnerabilă la o multitudine de şocuri, incluzând temerile că băncile centrale au pierdut controlul asupra condiţiilor financiare locale, în timp ce riscurile politice în creştere la nivel mondial ameninţă să copleşească guvernele. Economia mondială este aşteptată să avanseze cu numai 3% în acest an, în scădere faţă de proiecţia anterioară a Morgan Stanley de 3,3%. PIB-ul mondial a scăzut la 2,3% în ultimul trimestru al anului trecut, sub pragul de 2,5% care marchează o recesiune, forţând Morgan Stanley să revizuiască în sus şansele unei recesiuni mondiale, de la 20% la 30%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO