Bănci și Asigurări

Banca Centrală din Polonia va permite ucrainenilor să schimbe grivnele în zloţi polonezi

Banca Centrală din Polonia va permite ucrainenilor să...

Autor: Mircea Nica

21.03.2022, 00:03 75

Ucrainenii din Polonia vor putea să îşi schimbe grivnele în zloţi polonezi începând de la mijlocul săptămânii viitoare, ca parte a unui program al Băncii Centrale din Polonia, conform Reuters.

Multe oficii de schimb valutar şi bănci au fost reticente în această perioadă să accepte grivnele din cauza cererii foarte mare a refugiaţilor care au ajuns în Polonia în ultimele săptămâni, dar şi a scăderii valorii monedei naţionale a Ucrainei.

Banca Centrală din Polonia, în colaborare cu una dintre cele mai mari instituţii de creditare din Polonia, PKO, va permite schimbul valutar al grivnelor în zloţi polonezi pentru aproape 2 milioane de refugiaţi. Bancnotele cu valoare nominală de 100, 200, 500 şi 1.000 de grivne vor putea fi schimbate până la cel mult 10.000 grivne de persoană în sucursalele PKO. 

„Din cauza unui flux semnificativ de refugiaţi, ca urmare a războiului din Ucraina, care au venit cu grivne banca naţională din Polonia desfăşoară pregătiri intense pentru a putea permite conversia grivnelor în zloţi“, au transmis reprezentanţii Băncii Naţionale din Polonia, citaţi de Reuters.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO