Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină programul de relaxare monetară încă un an, până în decembrie 2017, în încercarea de a determina companiile şi populaţia să investească şi să cheltuiască mai mult şi a nu lăsa astfel economia Europei în mlaştina ueni deflaţii şi a unei creşteri economice mediocre, de 0 şi ceva la sută.
Programul de relaxare monetară (QE) a însemnat injectarea a 1.200 de miliarde de euro în economia Europei pentru a ridica inflaţia din zona deflaţiei, până spre 2%. Rezultatele acestui program început mult prea târziu, cu o întârziere de 5 ani, par să fie pozitive după ultimele date, dar nu suficient pentru a readuce încrederea companiilor, cetăţenilor şi investitorilor.
Câştigarea alegerilor din Statele Unite de către Donald Trump a dus la creşterea dolarului şi a randamentelor la titlurile financiare în dolari, ceea ce a avut ca efect şi creşterea în Europa a randamentelor obligaţiunilor în euro din teritoriul negativ în cel pozitiv. Creşterea randamentului înseamnă scăderea preţului unei obligaţiuni, ceea ce arată că investitorii se aşteaptă ca dobânzile să crească în viitor.
În America, toată lumea aşteaptă ca banca centrală – Fed – să majoreze dobânzile, mai ales că Donald
Trump nu este adeptul unor rate scăzute. Creşterea dobânzilor la dolar va îndrepta fluxurile financiare spre piaţa americană, în căutarea unor randamente mai bune.
În România, companiile şi populaţia se” bucură” de mai bine de un an de dobânzi extrem, extrem de scăzute. Pentru cei care economisesc, aceste rate scăzute de 1-1,75% pe an la lei înseamnă “o bătaie de joc”. Pentru cei care au credite, indicatorul de referinţă ROBOR este sub 1%, ceea ce înseamnă cea mai mare uşurare. O situaţie mai bună ar fi dacă banca ţi-ar da, ea, bani să iei un credit.
Această piaţă cu dobânzi foarte-foarte mici are la bază supralichiditatea din piaţă şi deflaţia din ultimii doi ani intervenită ca urmare a scăderii TVA şi a preţului combustibililor.
Analiştii susţin că odată ce inflaţia va reveni în teritoriul pozitiv – estimarea pentru anul viitor fiind de 2% - şi dobânzile de pe piaţa monetară vor începe să crească, ieşind din nivelul de 1% şi mergând spre rata de politică monetară de 1,75%, cât este acum la BNR.
Întrebarea este dacă dobânzile la lei de pe piaţa monetară se vor mişca în funcţie de creşterea inflaţiei, lichiditatea din piaţă sau în funcţie de dobânzile la euro, respectiv atâta timp cât dobânzile în moneda europeană rămân scăzute, nici ratele la lei nu vor creşte.
În acest moment, băncile au foarte mulţi bani şi nu au unde să îi plaseze. Companiile care sunt bancabile investesc foarte puţin, iar cele la limita bancabilităţii ar vrea noi împrumuturi, dar bancherii nu le mai dau. În aceste condiţii, lichiditatea bălteşte, plimbându-se de la o bancă la alta şi toate îşi depun banii la BNR, la o dobândă de 0,25% pe an.
Creditarea a crescut foarte puţin în acest an, mai mult pe seama populaţiei decât pe seama companiilor şi a statului, care la rândul lui şi-a redus investiţiile pentru a se încadra în deficitul bugetar de 3% din PIB.
2017 va fi un an în care consumul se va tempera, reducând din puterea de creştere a economiei. În aceste condiţii, investiţiile ar trebui să-şi revină, atât cele private, cât mai ales cele de stat. Aceasta este o dorinţă, nu o certitudine.
Dacă investiţiile şi cererea de credite din partea populaţiei nu accelerează, supralichiditatea se va menţine pe piaţa interbancară, ceea ce va ţine dobânzile jos, astas dacă BNR nu va începe să preia din surplus pentru a ţine sub control creşterea inflaţiei.
Dacă investiţiile îşi vor reveni, cererea de credite va creşte iar surplusul se va reduce treptat, ceea ce va duce la creşterea dobânzilor întâi pe piaţa interbancară şi apoi pe facturile debitorilor.
Cum este mai bine, cu investiţii scăzute, dar dobânzi mici, sau cu o creştere a investiţiilor, a creditării şi a inflaţiei, ceea ce va duce la creşterea dobânzilor la lei?
BNR va ţine cont de creşterea inflaţiei sau de creşterea investiţiilor şi a creditării?
