Bursele de acţiuni europene au protestat la decizia de joi a BCE de a nu reduce dobânda prin cea mai mare cădere din istorie, iar pieţele de obligaţiuni prin lovirea Italiei. Însă s-ar putea ca preşedinta băncii centrale a zonei euro Christine Lagarde să fi considerat aceste lucruri sacrificii necesare: răul urmează să vină, fiind în creştere probabilitatea unei recesiuni mondiale, iar instituţia pe care o conduce are muniţie limitată.
De aceea, Banca Centrală Europeană se bazează acum mai mult ca oricând pe ajutorul guvernelor din UE, adică al politicienilor. Aici, Germania va juca probabil un rol important, fiind cea mai mare economie din UE şi motorul de creştere al Europei. Politicienii de la Berlin critică de mult timp dobânzile minime, chiar negative, ale băncii centrale a zonei euro pentru că fac fără valoare economiile nemţilor de rând.
Ca răspuns la impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei, BCE a pregătit terenul pentru finanţare ieftină pentru bănci, firme şi companii şi a cerut guvernelor europene să pregătească şi ele un plan de luptă, dar nu a urmat exemplul Rezervei Federale americane şi Băncii Angliei, care au redus dobânzile de politică monetară. Dobânda pentru depozite a BCE este negativă. Reducerea şi mai mult a acesteia i-ar fi iritat şi mai mult pe politicienii din guvernul cancelarului Angela Merkel, care au pe cap atât o criză politică, prin ascensiunea formaţiunilor politice extremiste, cât şi recesiunea industriei germane. Pentru un răspuns coordonat al guvernelor UE la criza coronavirus, obţinerea de compromisuri şi cheltuieli suplimentare din partea Germaniei este vitală.
Apoi, în pofida promisiunii îndrăzneţe a Christinei Lagarde că şocul va fi temporar dacă sunt luate deciziile corecte, mulţi analişti cred că provocările pe care le au în faţă economiile paralizate de coronavirus din diferitele părţi ale lumii vor fi diferite şi mai complexe decât turbulenţele din crizele anterioare, notează Deutsche Welle.
Spre exemplu, Holger Schmieding, economist-şef la Berenberg Bank, spune că lumea se confruntă cu „o urgenţă medicală pe care politicile fiscale şi monetare nu o pot rezolva“. Stimulul monetar poate ajuta la impulsionarea cererii pentru bunuri, a explicat economistul, însă criza din sănătatea globală reprezintă o lovitură şi pentru ofertă. Pentru că magazinele, restaurantele, hotelurile, frizeriile, afacerile de divertisment şi altele se închid, iar circulaţia oamenilor devine din ce în ce mai limitată, dobânzile reduse şi micşorarea sau amânarea plăţii taxelor nu vor ajuta prea mult. De aceea Lagarde le-a cerut tuturor guvernelor din zona euro să acţioneze. „Este nevoie de un răspuns ambiţios şi coordonat de politică fiscală pentru sprijinirea afacerilor şi angajaţilor care riscă cel mai mult“, a spus şefa BCE săptămâna trecută. Comisia Europeană a anunţat deja fonduri pentru măsuri de urgenţă de 25 de miliarde de euro şi că va fi mai flexibilă în ceea ce priveşte regulile UE de limitare a datoriilor naţionale. Acest lucru va ajuta în special statele sudice, Franţa, Italia şi Grecia.
Însă, în pofida sprijinului monetar şi fiscal, o recesiune în zona euro „pare inevitabilă“, cred economiştii băncii britanice HSBC. „Este greu să fii optimist. Economia europeană are în faţă câteva luni extrem de dificile.“ După ce BCE şi-a anunţat planul de bătaie contra coronaviru-sului, obligaţiunile italiene „un indicator al riscului financiar şi al costurilor de finanţare ale guvernului“ au avut cea mai proastă evoluţie de la crearea euro, scrie Bloomberg. Vineri îşi mai reveniseră. „Carnagiu“, a descris Joubeen Hurren, strateg la Aviva Global Investors, ce s-a întâmplat joi pe piaţa obligaţiunilor. „Pieţele de aici încep să ia în calcul cel mai pesimist scenariu.“ Decizia BCE de joi a fost interpretată de mulţi ca un avertisment că instituţia nu va avea muniţie dacă zona euro intră în receisune din nou. Indicele Markit iTraxx Europe Crossover, un indicator al asigurărilor faţă de default în sectorul corporate european, a urcat săptămâna trecută peste pragul psihologic de 600 de puncte, ceea ce se traduce printr-o probabilitate de default de 38% în rândul companiilor europene. Un astfel de procent nu a mai fost văzut din 2012, an de vârf al crizei datoriilor din zona euro, când yieldurile obligaţiuni pe 10 ani italiene - referinţa pentru costurile de finanţare ale guvernului - au ajus la 7%, nivel considerat nesustenabil, iar cele ale titlurilor de stat greceşti aproape că au atins 45%.
Problemele Europei nu se reduc la zona euro. O recesiune globală provocată de şocurile pandemiei de coronavirus devine mai probabilă pe zi ce trece în condiţiile în care fluxul de bunuri, servicii şi oameni este din ce în ce mai restricţionat, iar pieţele pică la cea mai mică nemulţumire sau la cel mai mic semn de pericol. Ultima speranţă de creştere, cererea internă, ar putea ceda şi ea.
O febră iniţială a cumpărăturilor - indusă de panică - ar putea da locul câtorva luni de reţinere prudentă. „Virusul a perturbat mersul economiei, ceea ce s-a trasformat rapid într-o dislocare pe pieţele financiare“, spun analiştii de la Morgan Stanley, care atrag atenţia că „există un risc în creştere“ de recesiune în toată regula.
Discuţiile nu mai sunt cele din urmă cu doar o lună, când economiştii dezbăteau cât de rapid va veni revenirea. Problema acum este cât de lung în timp şi cât de profund va fi declinul. Un model al Bloomberg Economics sugerează o probabilitate de 53% ca expansiunea de 11 ani a economiei chineze să se transforme în contracţie în următorul an. Economiile Japoniei, Germaniei, Italiei şi Franţei stagnau sau se contractau deja înainte ca virusul să lovească. La fel şi cea a Marii Britanii, care este aminţată şi de incertitudinile Brexitului. Analiştii de la PIMCO văd şi o „posibilitate distinctă“ ca şi SUA să intre în recesiune. Fostul şef al Trezoreriei SUA Larry Summers spune că pandemia de coronavirus s-ar putea dovedi a fi cea mai serioasă criză a secolului şi pune probabilitatea unei recesiuni în SUA la 80%.