Bănci și Asigurări

Banca Internaţională de Investiţii, înfiinţată în 1970 de către statele comuniste, a raportat un profit de 7,3 mil.euro în 2020, în creştere cu 28%. România deţine 6,8% din capitalul băncii

Banca Internaţională de Investiţii, înfiinţată în...

Autor: Roxana Rosu

08.02.2021, 10:59 296

Banca Internaţională de Investiţii, instituţie înfiinţată în 1970 pentru a susţine colaborarea între statele est-europene, inclusiv România, a raportat un profit net de 7,3 milioane euro în 2020, în creştere faţă de nivelul de 5,6 milioane euro în 2019, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

Banca a listat la Bursa de la Bucureşti o serie de obligaţiuni.

Veniturile operaţionale s-au majorat cu 2,4%, la 29,2 milioane euro, în timp ce câştigul net din dobânzi s-a redus cu 21%, la 17,3 milioane euro, de la 22 milioane euro în 2019.

Banca a avut iniţial sediul central la Moscova, iar din 2019 a fost mutat la Budapesta. 

România are o participare de 6,8% în capitalul social al băncii, cel mai mare pachet de acţiuni fiind deţinut de Federaţia Rusă, cu 45%, urmată de Ungaria, cu 17%, Bulgaria, cu 11%, şi Cehia cu 9,8%. Restul acţiunilor sunt deţinute de Slovacia (6,4%), Cuba (1,4%), Vietnam (0,9%) şi Mongolia (0,8%).

Preşedintele IBB este Nikolay Kosov, reprezentantul Rusiei, numit in 2020, iar unul dintre cei cinci vicepreşedinţi este Alexandru Florescu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO