Bănci și Asigurări

Banca Intesa Sanpaolo România a obţinut în T1/2023 un câştig net de 2 mil. euro. Soldul creditelor băncii a coborât la 0,8 mld. euro, de la 0,9 mld. euro în T1/2022, în timp ce depozitele au crescut la 1,1 mld. Euro

Banca Intesa Sanpaolo România a obţinut în T1/2023 un...

Autor: Claudia Medrega

07.06.2023, 08:30 330

♦ Portofoliul băncii Intesa din România este dominat de credite corporate ♦ La final de T1/2023, creditele corporate în lei aveau o pondere de 40% din totalul împrumuturilor acordate de Intesa Sanpaolo în România, iar ponderea creditelor pentru companii în valută era de 34% ♦ Pe de altă parte, creditele retail în lei au ajuns la o felie de doar 13%, la fel ca şi creditele pentru populaţie în valută.

Intesa Sanpaolo România, subsidiara locală a grupului bancar italian cu acelaşi nume, a raportat pentru primul trimestru (T1) din 2023 un profit net de 2 mil. euro, după cum reiese din datele publicate la Milano.

Comparativ, în T1/2022 câştigul net al Intesa Sanpaolo pe piaţa locală era zero, conform datelor de la banca-mamă. Iar pentru întregul an 2022, Intesa Sanpaolo România a înregistrat un profit de 5 mil. euro.

Banca a obţinut în T1/2023 venituri operaţionale de 12 mil. euro din România, mai mari faţă de încasările raportate pentru T1/2022, de 11 mil. euro. Totodată, Intesa Sanpaolo România şi-a majorat şi cheltuielile operaţionale până la 9 mil. euro, comparativ cu nivelul de 8 mil. euro din aceeaşi perioadă din 2022.

Soldul creditelor Intesa Sanpaolo în România era la sfârşitul primelor trei luni din acest an de 0,8 mld. euro, în scădere de la 0,9 mld. euro în T1/2022. Pe de altă parte, depozitele atrase de banca românească cu capital italian au avansat la 1,1 mld. euro, de la circa 0,9 mld. euro în T1/2022, potrivit datelor raportate de banca-mamă din Italia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO