• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Bănci și Asigurări

Banca-punte, invenţia care ar putea pune statul la plată pentru a salva bănci eşuate

Banca-punte, invenţia care ar putea pune statul la plată pentru a salva bănci eşuate

Autor: Voican Razvan, Mihaela Claudia Medrega

12.11.2011, 17:44 1159

Pentru a evita apariţia unui şoc sistemic, BNR poate decide ca activele şi pasivele băncii respective să fie transferate bănciipunte pe o perioadă de doi ani, după care aceasta să fie vândută unui investitor solid. Astfel, va fi asigurată continuitatea activităţii, iar clienţii băncii intrate în dificultate nu vor fi afectaţi.

Conducerea executivă a băncii-punte va fi asigurată de către persoane cu reputaţie şi experienţă în domeniul financiarbancar, aprobate de BNR, iar instituţia va fi deţinută de către Fondul de Garantare a Depozitelor.

Banca-punte nu poate da faliment. Banca ale cărei active sunt absorbite de către banca-punte îşi pierde automat licenţa şi intră în lichidare.

Banca-punte este o componentă majoră a mecanismului pe care autorităţile încearcă să-l construiască pentru a putea prelua practic peste noapte controlul asupra unei bănci care ajunge în dificultate şi nu mai poate fi susţinută de banca-mamă. Bancapunte nu va prelua însă orice bancă ajunsă într-o situaţie limită din punctul de vedere al lichidităţii şi solvabilităţii, BNR urmând să analizeze impactul potenţial pe care l-ar putea avea retragerea băncii respective de pe piaţă. Cele mai sensibile sunt băncile cu poziţie importantă pe piaţa depozitelor de retail.

Reglementarea acestui mecanism face parte dintre obligaţiile asumate de BNR prin acordul cu FMI şi ar fi trebuit finalizată până la sfârşitul lunii octombrie.

Noile norme trebuie aprobate şi de Guvern, pentru că BNR nu are drept de iniţiativă legislativă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702