Bănci și Asigurări

Banca Română de Credite şi Investiţii şi-a majorat capitalul cu aproape 5 mil. euro în 2021, la 25 mil. euro

Banca Română de Credite şi Investiţii şi-a majorat capitalul cu aproape 5 mil. euro în 2021, la 25 mil. euro

Autor: Claudia Medrega

14.01.2022, 10:00 198

Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI) şi-a majorat capitalul social cu circa 24,6 mil. lei (4,97 mil. euro) în luna no­iem­brie 2021, ajungând la un capital de aproxi­mativ 25 mil. euro, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Anterior, şi în anul 2020 capitalul social al BRCI a fost majorat în luna iunie cu 35 mil. lei (circa 7,24 mil. euro), la peste 98 mil. lei (apoximativ 20 mil. euro).

Anul trecut banca anunţa că a investit peste 1 milion de euro în soluţii tehnologice inovatoare, inclusiv într-o o platformă exclusiv digitală.

Banca, administrată în sistem dualist, sus­ţine că urmăreşte creşterea organică prudentă şi menţinerea unor indicatori adecvaţi de solvabilitate şi lichiditate; adresându-se preponderent companiilor şi unui segment selectiv de retail şi private banking.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO