Bănci și Asigurări

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, a raportat profit de 261 mil lei în T1/2020, în scădere cu 40%, pe fondul declanşării crizei generată de COVID-19. Ömer Tetik, CEO: „Am început anul în forţă, dar după primele două luni am început ajustarea rapidă la noua realitate şi ne-am focusat pe suportul clienţilor, economiei şi autorităţilor”

Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania

Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania

Autor: Cristina Bellu

30.04.2020, 08:06 1410

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, a raportat pentru T1/2020 un profit net de 260,9 mil. lei, în scădere cu 40,1% faţă de perioada similară a anului trecut, rezultat influenţat de declanşarea crizei generată de pandemia de COVID-19.

„Am început anul în forţă, dar după primele două luni am început ajustarea rapidă la noua realitate şi ne-am focusat total pe suportul clienţilor, economiei, autorităţilor şi comunităţilor”, explică Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania, în raportul financiar al băncii.

Instituţia financiară este prima bancă şi totodată prima companie din componenţa indicelui principal al bursei de la Bucureşti BET- care îşi anunţă rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2020.

După  primele trei luni ale acestui an, activele băncii se ridică la 92,2  mld. lei, în creştere cu 5,47% faţă de finalul anului trecut.

La nivelul Grupului, Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 303,9 mil. lei, în scădere cu 40% faţă de T1/2019. subsidiarele şi participaţiile de capital contribuind cu aproximativ 43 mil. lei la profitabilitatea grupului BT, în timp ce activele totale au consemnat un avans de 5,2% faţă de finalul anului trecut, ajungând la 96,5 mld. lei.

În perioada raportată, depozitele clienţilor au ajuns la 78,4 miliarde lei, plus 1,83% din care  54,7 miliarde lei reprezintă economiile persoanelor fizice, iar 23,7 miliarde lei, depozitele companiilor.

Banca a acordat aproape 16.000 de credite cu dobândă fixă pentru persoanele fizice. Soldul creditelor imobiliare/ipotecare este de 12,2 miliarde de lei, iar al creditelor IMM, aproximativ 16,6 miliarde lei. Instituţia financiară a ajuns la 4,1 milioane de carduri în portofoliu, dintre care aproape 530.000 sunt carduri de credit.

”Avem o amprentă semnificativă atât în piaţa de retail, cât şi în piaţa IMM şi ne asumăm rolul de susţinere a economiei. Banca este  bine  pregătită financiar şi  ca organizare internă pentru  a  ne  susţine clienţii şi comunitatea. Rezultatele din primul trimestru nu fac decât să arate încă o dată acest lucru”, adaugă Ömer Tetik.

Banca are peste 2,9 milioane de clienţi retail, 310.000 de clienţi IMM şi Micro şi peste 10.000 de clienţi corporate activi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO